Tendinţe ale utilizării mediei sociale pentru promovarea serviciilor în turism
Autor:Roxana Sârbu, Felician Alecu și Răzvan Dina
JEL:D12, D22, M10, M30.
DOI:10.24818/EA/2018/S12/1016
Cuvinte cheie:media socială, servicii turistice, promovare, reputație online, factori intrinseci și extrinseci de influență.
Abstract:
În zilele noastre, publicitatea se mută din ce în ce mai clar către media socială din moment ce oamenii petrec din ce în ce mai mult timp în cadrul unor astfel de platforme care oferă fiecărui utilizator informații extrem de personalizate. Facebook, de exemplu, încearcă să ofere conținut adaptat fiecărei persoane în parte, ceea ce înseamnă că publicitatea este ultra-personalizată pe baza activității și preferințelor utilizatorului, dar această personalizare poate cu ușurință să aibă și efecte secundare nedorite.
Publicitatea în domeniul turismului poate deveni un proces deosebit de complex prin folosirea unor campanii fin adaptate pe baza obiceiurilor de consum ale utilizatorilor din lumea digitală.
Prin adăugarea butonului “cumpără acum”, aplicațiile din media socială pot cu ușurință îngloba funcționalități specific de e-commerce, deci publicitatea de astăzi nu se limitează doar la prezentarea unui conținut, ci permite inclusiv achiziționarea pe loc a respectivelor produse și servicii.
Lucrarea evidențiază modalitățile prin care mesajele publicitare apărute în media socială pot avea rapid o rată de succes mult îmbunătățită.
Metodologia de cercetare a avut ca punct de plecare concluziile studiilor științifice publicate în literatura de specialitate, rezultatele obținute fiind intepretate prin prisma considerațiilor personale ale autorilor asupra subiectului lucrării.
Concluziile evidențiază principalele tendințe legate de creșterea ratei de succes a mesajelor publicitare din domeniul turismului prin utilizarea mediei sociale și prin alegerea celor mai potrivite platforme, metode de promovare și intrumente de tranzacționare, cum ar fi realitatea augmentată și/sau cea virtuală care permit experimentarea în avans a unui pachet turistic, plasarea mesajelor pe platformele cu cel mai mare impact și includerea opțiunilor de cumărare chiar în cadrul mesajului, astfel încât vizualizarea mesajului să poată fi imediat urmată de achiziționarea serviciilor promovate.