Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice
în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
Autor:Ionel Bostan, Cristina Mihaela Lazăr și Nicoleta Asaloș
JEL:K32, K39, Q56, Q59, R11
DOI:10.24818/EA/2020/53/221
Cuvinte cheie:achiziții publice ecologice; sistem normativ; lacune juridice; sancțiuni; ineficiența/inoperabilitatea legii
Abstract:
Într-un cadru caracterizat de un grad relativ ridicat de institituționalizare, cum este cel vizând Uniunea Europeană, devenea greu de imaginat că problema Achizițiilor publice ecologice (APE) ar putea excede acestuia. Importanța aparte a APE, datorată efectelor favorabile asupra dezvoltării durabile, conservării/îmbunătățirii mediului înconjurător, sănătăţii umane etc., la care se adaugă alte implicații pozitive de ordin social-economic, face ca acesta să constituie obiect distinct atât al strategiilor/politicilor UE cât și al sistemului legislativ aferent. În acest sens operează mai multe directive, decizii și recomandări, care, în mod evident, și-au pus o amprentă puternică și asupra polititicilor și legislației Statelor Membre. Plecând de la cerințele europene în domeniu, dar ținând seama și de cadrul normativ aplicat în România, am realizat o abordare a instrumentelor juridice destinate stimulării APE în sectorul public, scoțând în evidență disfuncționalitățile din domeniul legiferării speciale a achizițiilor ecologice. Avem în vedere aici unele întârzieri în aplicarea legislației europene, în privința apariției ghidului ce conține criteriile minime privind protecția mediului etc., dar și existența unor texte legislative lacunare sau contradictorii, precum și blocaje post-adoptare. Pentru atingerea scopului lucrării, prin care intenționăm să arătăm că mijloacele legislative sunt de natură să stimuleze achizițiile ecologice în sectorul public, realizăm o recenzie a literaturii ştiinţifice, după care ne oprim asupra cadrului legislativ european aplicabil APE. Insistăm apoi asupra elaborării și implementării instrumentelor juridice naționale vizând impulsionarea APE și a argumentelor pentru consolidarea sistemului APE prin mijloace de ordin normativ, rezervând în final o parte importantă caracterizării izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul public național, care poartă amprenta unor trenări, lacune și blocaje post-adoptare. Abordarea noastră, în structura arătată, relevă că ansamblul normativ vizând sistemul APE din România este caracterizat de ineficiență, în opinia autorilor soluția constituind-o aducerea unor modificări în plan legislativ, strict în acord cu cele mai bune practici europene.