Explorarea percepțiilor studenților cu privire la inteligența artificială generativă în educație
Autor:Mădălina Lavinia Țală, Cătălina Nicoleta Müller, Irina Albăstroiu Năstase, Olimpia State și Georgică Gheorghe
JEL:M19, O33.
DOI:10.24818/EA/2024/65/71
Cuvinte cheie:inteligență artificială generativă, ChatGPT, percepții, competențe, învățământ superior economic.
Abstract:
Inteligența artificială, cel mai recent capitol al revoluției tehnologice, are un potențial imens de a schimba orice domeniu al vieții noastre. Articolul de față s-a concentrat asupra unei anumite forme a inteligenței artificiale, anume cea generativă, ce facilitează obținerea (generarea) de conţinut în toate formele sale (text, imagine, video, audio, coduri de programare etc.), având astfel un rol crucial în educație, permițând personalizarea conținutului educațional și facilitând procesul de învățare.
În acest context, acest articol a reliefat, în prima parte, delimitările conceptuale privind inteligența artificială și modalitățile de utilizare în educație, precum și avantajele și limitele acesteia, arătând că adoptarea în învățământul superior economic a aplicațiilor de inteligență artificială generativă, de tipul ChatGPT, reprezintă un subiect prea puțin abordat în literatura de specialitate. Pentru a acoperi aceste lacune identificate în literatură, au fost prezentate, în partea a doua a lucrării, metodologia și rezultatele unei cercetări exploratorii de tip sondaj realizate pe un eșantion de 364 de studenți și masteranzi ai Facultății de Business și Turism din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Cercetarea a permis cunoașterea percepției studenților în domeniul Administrării Afacerilor privind aceste aplicații. Rezultatele cercetării au indicat un nivel ridicat de conștientizare și de interes cu privire la modelele pentru generarea de conținut și au reliefat faptul că utilizatorii ce au percepții favorabile asupra calității conținutului generat de astfel de aplicații consideră că integrarea acestora în demersurile academice poate stimula creativitatea și poate îmbunătăți perspectivele de angajare.