Academia de Studii Economice Bucuresti

Amfiteatru Economic
AN ECONOMIC AND BUSINESS RESEARCH PERIODICAL
Facultatea de Business si Turism

Reproiectarea educației contabile pentru a răspunde provocărilor inteligenței artificiale – o recenzie a literaturii de specialitate

Autor:Valeriu Brabete, Cătălin Mihail Barbu, Daniel Cîrciumaru, Daniel Goagără și Dorel Berceanu

JEL:I20, J24, M40, N30, O33

DOI:10.24818/EA/2024/65/275

Cuvinte cheie:profesia contabilă, inteligență artificială, digitalizare, competențe profesionale, curriculum pentru contabilitate, educație contabilă

Abstract:
Dezvoltarea tehnologiilor emergente, printre care se numără și inteligența artificială (IA), are un impact direct asupra profesiei contabile în sensul redefinirii rolului și locului pe care specialiștii în contabilitate îl ocupă în cadrul entităților economice. Acest studiu reprezintă o recenzie sistematică a literaturii de specialitate și urmărește să evidențieze și să sintetizeze principalele provocări cu privire la impactul pe care inteligența artificială și celelalte tehnologii conexe îl exercită asupra profesioniștilor contabili și competențelor pe care aceștia trebuie să le dezvolte sau să le dobândească. Totodată, s-a urmărit conturarea unor soluții concrete prin intermediul cărora profesioniștii contabili pot fi susținuți în demersul lor de adaptare la noile cerințe ale pieței muncii impuse de evoluția tehnologiilor disruptive. Pentru atingerea obiectivelor propuse s-au utilizat Web of Science (WoS) ca bază de date academice și instrumente specifice analizelor bibliometrice, printre care aplicația VOSviewer. Rezultatele obținute identifică universitățile ca fiind pilonul principal în procesul de reproiectare a educației în domeniul contabilității, iar actualizarea curriculumului în domeniu ca principală măsură care trebuie întreprinsă. Originalitatea lucrării rezidă în identificarea unor soluții concrete de reconfigurare curriculară în domeniul educației contabile, evidențierea și depășirea posibilelor provocări pentru reproiectarea procesului de educație în domeniul contabilității, sub impactul IA.
© 2005-2024 Soft Expert SRL - designed by Soft Expert & hosted by Host Expert