Determinanţi socioeconomici şi culturali ai dezvoltării inteligenţei artificiale
Autor:Sorin Paul Lazăr, Iustin Atanasiu Pop și Maria Mortan
JEL:O33, O32, C21, C38
DOI:10.24818/EA/2024/66/494
Cuvinte cheie:inteligenţă artificială, determinanţi socioeconomici, valori culturale Hofstede, regresii transversale robuste, clusterizare ierarhică
Abstract:
Acest studiu evaluează efectul factorilor socioeconomici și culturali susceptibili să producă efecte asupra dezvoltării inteligenței artificiale la nivel național. Această tehnologie este evaluată atât global, cât și pe componente: utilizatori calificați, capacități tehnice, reglementări, susținerea din partea societății, susținerea academică, algoritmii și platformele, sprijinul autorităților publice și inițiativele economice private. Determinanții socioeconomici sunt dezvoltarea și ritmul creșterii economice, finanțarea educației și a cercetării-dezvoltării, exporturile de înaltă tehnologie, urbanizarea, volumul populației și forța de muncă. Determinanții culturali sunt indicatorii naționali agregați ai lui Hofstede. Datele disponibile cuprind 60 de țări de pe toate continentele și se referă la perioada 2012-2022. Metodologia de cercetare utilizează clusterizarea ierarhică și modelele regresionale transversale robuste pentru evitarea heteroscedasticității. Principalele rezultate indică efecte foarte semnificative ale produsului intern brut pe locuitor, ritmului de creștere a acestuia, finanțării cercetării-dezvoltării și gradului de urbanizare. Dintre factorii culturali, doar evitarea incertitudinii este semnificativă statistic. Clusterizarea ierarhică multidimensională a indicat șase grupe corespunzătoare unor comportamente naționale diferite în privința preferințelor spre dezvoltarea anumitor tehnologii și activități ale inteligenței artificiale.