Implicații ale implementării inteligenței artificiale asupra agilității organizaționale: o abordare prin intermediul PLS-SEM și PLS-POS
Autor:Simona Cătălina Ștefan, Ana Alexandra Olariu și Ștefan Cătălin Popa
JEL:O32, M15, L29
DOI:10.24818/EA/2024/66/403
Cuvinte cheie:inteligență artificială (AI), agilitate organizațională, capabilități digitale, modelarea cu ecuații structurale (PLS-SEM), segmentarea orientată spre predicție
(PLS-POS)
Abstract:
Inteligența artificială (AI) a schimbat în mod radical viziunea companiilor privind dezvoltarea afacerilor, având la bază asimilarea generalizată a acestor tehnologii la nivelul proceselor cheie. Totuși, în practica organizațională, implementarea AI a generat provocări majore, cum ar fi cele legate de necesarul ridicat de investiții în tehnologii, nivelul insuficient de dezvoltare a competențelor sau rezistența la schimbare a personalului. Totodată, în condițiile în care piețele devin tot mai dinamice, o cerință din ce în ce mai accentuată pentru întreprinderi este menținerea unei agilități sporite a proceselor, în scopul adaptării rapide la provocările mediului extern. Având în vedere aceste considerente, prezenta lucrare are drept scop analiza rolului AI în valorificarea capabilităților digitale ale organizație, ca mijloc de amplificare a agilității organizaționale în vederea îmbunătățirii proceselor interne și externe. Concluziile cercetării au fost fundamentate pe aplicarea unui chestionar la nivelul angajaților din mai multe sectoare de activitate din România, iar pentru analiza datelor au fost folosite modelarea cu ecuații structurale (PLS-SEM) și segmentarea orientată spre predicție (PLS-POS). Principalele rezultate au indicat faptul că, cu cât organizațiile dețin în mai mare măsură capabilități digitale, cu atât acestea devin mai agile în raport cu procesele interne și cu schimbările din mediul extern, această relație fiind facilitată de utilizarea instrumentelor AI. Totodată, segmentarea orientată spre predicție a evidențiat două categorii distincte de organizații în ceea ce privește transformarea sub influența utilizării instrumentelor AI, în cele în care acest proces este mai avansat efectul de mediere fiind mai puternic. Originalitatea lucrării este susținută de extinderea rezultatelor PLS-SEM prin segmentarea respondenților prin intermediul FIMIX-PLS și PLS-POS, dar și în concentrarea zonei de impact a tehnologiilor AI la nivelul agilității organizaționale, direcție de cercetare mai puțin abordată în literatură. Studiul conturează o serie de posibile direcții de intervenție managerială, atât în sfera îmbunătățirii politicilor publice adresate domeniului, cât și în zona optimizării proceselor de afaceri prin utilizarea AI.