Tematica Revistei

Dezbaterile despre provocările lansate procesului educațional de către sistemele de inteligență artificială sunt mai acute ca niciodată. Pe de o parte, educația, în general, trebuie să fie acel proces care asigură competențele ce permit crearea de inteligență artificială. Algoritmi, chatboti, mașini de învățare au fost create ca urmare cunoștințelor, competențelor și abilităților dobândite prin educație. Ele vor continua să fie rezultatul creativității, inventivității și îndrăznelii celor care sunt educați în acest spirit, celor cărora li se cultivă astfel de abilități. “Lucrul” cu sistemele de inteligență artificială necesită, de asemenea, cunoștințe, competențe și abilități pe care tot sistemul educațional trebuie să le asigure. Operarea sistemelor de inteligență artificială impune nu doar competențe specifice, dar și o permanentă adaptare a lor pe măsură ce sistemele de inteligență artificială devin mai complexe și mai performante. Cercetarea academică este menită nu doar să identifice provocările cu care educația se confruntă și se va confrunta odată cu dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială, ci și să găsească soluții, să propună măsuri care să gestioneze consecințele pătrunderii inteligenței artificiale în viața societății. Ca urmare, nr 65/2024 al revistei Amfiteatru Economic invită cercetătorii să contribuie cu cercetări originale, care să îmbogățească literatura de specialitate, orientate către teme ce vizează Provocări pentru educația orientată spre competențe în contextul dezvoltării sistemelor de inteligență artificială, cum ar fi (dar nu limitate doar la acestea):

• redefinirea competențelor cerute pe piața muncii în contextul dezvoltării sistemelor de inteligență artificială
• dezvoltare curriculară în contextul dezvoltării sistemelor de inteligență artificială
• consecințe ale implementării sistemelor de inteligență artificială în educația economică și de business
• consecințe etice ale implementării sistemelor de inteligență artificială în educație
• rolul educatorilor în modelarea competențelor în contextul dezvoltării sistemelor de inteligență artificială

De la instituirea Mecanismului de redresare și reziliență, contextul geopolitic s-a schimbat considerabil. Invazia rusă a Ucrainei a avut un impact drastic asupra societății și economiei Uniunii Europene. În plus, pe fondul unor perspective economice mondiale de stagnare economică și creștere a inflației, provocările geopolitice sunt fără precedent. Una dintre soluțiile propuse încă din primele zile ale conflictului armat din Ucraina a fost reducerea dependenței UE de combustibilii fosili importați din Rusia. Comisia Europeană și statele membre din Comunitatea Economică Europeană au ca punct de referință pachetul de soluții „Pregătiți pentru 55” din cadrul Pactului Verde European, precum și creșterea utilizării surselor regenerabile și îmbunătățirea în continuare a eficienței energetice. La 18 mai 2022, Comisia a publicat Planul REPowerEU care stabilește acțiuni europene comune în acest domeniu, completând măsurile luate în ceea ce privește securitatea aprovizionării și stocării energetice. Măsurile incluse în planul REPowerEU permit realizarea de economii de energie, prin diversificarea aprovizionării cu energie și prin dezvoltarea accelerată a energiei din surse regenerabile care ar urma să înlocuiască combustibilii fosili în locuințe, în industrie și pentru generarea de energie electrică. În acest fel se va grăbi eliminarea treptată a importurilor de combustibili fosili din Rusia. De asemenea, acest lucru va reduce, în timp, prețurile energiei electrice și importurile de combustibili fosili.

Prin Mecanismul de redresare și reziliență, instrument central al Planului REPowerEU, se vor urmări obiectivele de a asigura o energie curată, diversificată și la prețuri accesibile pentru utilizatorii europeni. Pentru a accelera tranziția la o energie curată în Europa, ponderea surselor regenerabile în portofoliul energetic trebuie să crească accelerat. Astfel, trebuie luate măsuri pentru a reduce blocajele legate de infrastructură și reglementări, precum și penuria de forță de muncă în domeniul energetic. Diversificarea aprovizionării cu gaze se poate face prin creșterea cantității de importuri de gaz natural lichefiat și a importurilor prin conducte de la furnizori din afara Rusiei, precum și prin creșterea producției de biometan și hidrogen verde. La nivelul consumatorilor casnici și industriali, economiile de energie pot fi obținute în interiorul clădirilor, în domeniul transporturilor și industriei, precum și la nivelul sistemului energetic prin creșterea eficienței consumului.

Cercetarea economică și de afaceri este chemată să ajute la identificarea soluțiilor concrete la provocările unei noi paradigme energetice în Uniunea Europeană. În acest context, revista Amfiteatru Economic invită cercetătorii cu preocupări în domeniu să propună spre publicare pentru numărul 64 al revistei lucrări originale care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor disponibile și la o mai bună înțelegere a implicațiilor planului strategic REPowerEU. Temele de interes includ, fără a se limita la acestea:

• Planul REPowerEU – necesitatea eliminării dependenței UE de combustibilii fosili din Rusia și necesitatea gestionării crizei climatice
• Orientări privind planurile de redresare și reziliență în contextul REPowerEU
• Promovarea utilizării energiei din surse regenerabile
• Extinderea și accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile pentru producția de energie electrică, în industrie, în sectorul clădirilor și al transporturilor
• Realizarea de economii de energie, prin diversificarea aprovizionării cu energie la nivelul statelor Uniunii Europene
• Reducerea consumului de combustibili fosili în industrie și în sectorul transporturilor
• Reducerea consumului de energie prin măsuri voluntare aduse stilului de viață și comportamentului diferitelor tipuri de utilizatori de energie

Decidenții de la nivelul organelor comunitare ale Uniunii Europene precum și cei din țările membre ale grupării trebuie să se pronunțe în legătură cu calea preferată pentru evoluția economică viitoare, una centrată pe coeziunea economică și socială sau una centrată pe competitivitate. Oricare dintre cele două alternative strategice, nu poate face abstracție de factorul energetic, unul provocativ, dependent de mai mulți determinanți și cu efecte de antrenare asupra întregului tablou societal european și internațional. Capacitatea grupării economice regionale de a menține și potența nivelul de prosperitate la care aspiră generația actuală dar și cele viitoare necesită o retrospectivă profundă asupra naturii modelului de creștere economică și a schimbărilor necesare pentru asigurarea nivelului adecvat de sustenabilitate. La baza unei dezvoltări sustenabile, care presupune maximizarea eficienței economice, a responsabilității sociale și a rezilienței ecologice, se află și provocarea energetică, fără a cărei gestionare adecvată se acumulează vulnerabilități micro și macroeconomice și se intensifică riscurile la adresa echilibrelor societale dinamice. Politica energetică a UE are în centrul său următoarele obiective strategice: securitatea surselor de furnizare; sustenabilitatea și eficiența energetică și bazarea pe logica noii competitivități. Pentru concretizarea acestor deziderate, în anul 2016 a fost lansată Strategia menită să contribuie la realizarea unei Uniuni reziliente în plan energetic care să fie în strânsă corelativitate cu politica ecologică comunitară. Această Uniune a energiei poate fi una de succes doar dacă UE își va concerta demersurile macro sau microeconomice cu partenerii săi strategici.

O temă de maxim interes pentru toate categoriile de stakeholders este cea legată de măsura în care actualul model al dezvoltării revizuiește importanța factorului energetic, punând accentul pe reziliența și eficiența energetică. Evenimentele geopolitice și geoeconomice cărora trebuie să le facă față cu succes Uniunea Europeană și țările care o compun, mai ales în condițiile caleidoscopului de stări de turbulență cu care se confruntă în prezent (criza economică și financiară, pandemia de COVID 19, evenimentele militaro-strategice din Estul continentului), au scos în evidență noi aspecte conexe cu vectorul energetic. Cercetarea de specialitate trebuie să se pronunțe argumentat în legătură cu cele mai sensibile aspecte legate de peisajul energetic, în general, și de modelul energetic adecvat, în special. Una dintre provocări este cea legată de securitatea energetică, deziderat care a fost asociat în mod tradițional cu accesibilitatea la sursele de combustibili, în bună măsură fosili și în ultima vreme și cei regenerabili, și de energie electrică. Vectorul energetic actual nu mai poate fi analizat benefic dacă nu este plasat în logica interdisciplinară fiind intercorelat cu schimbările climatice, eficiența folosirii resurselor și decarbonizarea. Nu mai este suficient ca provocarea energetică să se rezume doar la securitatea susrselor de furnizare, devenind necesară abordarea științifică și a solidarității între actorii participanți la jocul pieței sau a încrederii în bunele intenții ale furnizorilor de energie. Fiind permanent un vector important al tuturor corelațiilor macro și mondoeconomice de bază, cel energetic se dovedește și în prezent un subiect principal pentru politicile publice dar și pentru dezbaterile științifice.

Cercetarea economică și de afaceri este chemată să ajute la identificarea problemelor concrete și la indicarea unor posibile soluții. În acest context, revista Amfiteatru Economic invită cercetătorii cu preocupări în domeniu să propună spre publicare pentru numărul 63 al revistei lucrări originale care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor disponibile și la o mai bună înțelegere a implicațiilor în plan macro și microeconomic ale schimbării care are loc în planul paradigmei energetice a Uniunii Europene. Temele de interes includ, fără a se limita la acestea::

• Principale schimbări la nivelul paradigmei energetice globale;
• Repoziționarea strategică a Uniunii Europene în raport cu schimbarea de paradigmă în plan energetic;
• Rolul Politicii energetice a Uniunii Europene în cadrul mix-ului de politici sectoriale comunitare;
• Gestionarea principalelor evoluții în planul coeziunii economice, sociale și teritoriale;
• Cooperarea transfrontalieră pentru administrarea în comun a provocăriloe energetice de tip nou;
• Poziția diverselor grupuri de interese din UE cu privire la mix-ul energetic;
• Tranziția digitală, ecologică și energetică la nivel Uniunii Europene;
• Reforma politicii energetice a Uniunii Europene;
• Politica UE de promovare a unui comportament favorabil sustenabilității la nivelul firmelor și al consumatorilor individuali;
• Analiza reverberațiilor sectoriale și microeconomice ale schimbării de paradigmă energetică.

Tranzitia către o economie mai circulară înregistrează progrese în majoritatea domeniilor, chiar dacă viteza schimbărilor diferă semnificativ de la un sector la altul. În acest context, echipamentele electrice si electronice de uz casnic si personal (clasificate si enumerate în anexele III si IV ale Directivei (UE) 2012/19) fac o notă discordantă.

Circularitatea produselor tehnice presupune prelungirea duratei de utilizare, utilizarea în comun, înlesnirea reparării si a modernizării, redistribuire, reconditionare, colectare si reciclare specializată. Dacă în prezent accentul cade pe gestionarea adecvată a deseurilor, pentru viitor se mizează pe incorporarea circularitătii în fazele de conceptie si proiectare ale produselor.

În raport cu dezideratele enuntate, se observă evolutii contradictorii. Este posibil ca factorii care actionează în favoarea mentinerii modelului linear traditional să prevaleze în continuare. Înlocuirea echipamentelor electrice si electronice se face la intervale tot mai scurte de timp, cu putine exceptii modernizarea produselor nu este posibilă, iar repararea este descurajată, predarea aparatelor scoase din uz către operatori specializati se loveste de o serie de bariere.

Printre posibile cauze ale întârzierii adoptării modelului circular analistii evidentiază interesul legitim al producătorilor de a dobândi avantaj competitiv prin accelerarea inovării, promovarea produselor de generatie mai nouă si stimularea cererii de reînnoire, precum si dorinta legitimă a consumatorilor de a se dota cu aparate ce incorporează tehnologii de ultimă oră, oferă functionalităti sporite si un confort îmbunătătit. Totodată, mentinerea în functiune, revalorificarea si reciclarea echipamentelor este în multe cazuri ineficientă datorită costurilor ridicate. Pe de altă parte, sunt evocate si practici mai greu de justificat cum sunt planificarea scoaterii din uz a produsului, promovarea agresivă a produselor cu îmbunătătiri nesemnificative, politici publice ezitante aplicate lacunar.

Pe acest fond, perspectivele economiei circulare în productia si consumul echipamentelor electrice si electronice sunt încă neclare. Este necesar ca cercetarea economică si în domeniul afacerilor să contribuie la o întelegere mai aprofundată a mecanismelor din prezent si a factorilor ce alimentează tendintele în viitor, identificarea de posibilităti noi, documentarea mai sistematică a cazurilor de succes si a celor de esec, intensificarea schimbului de cunostinte si întărirea participării părtilor interesate la elaborarea si aplicarea de solutii practice durabile.

Având în vedere toate acestea, revista Amfiteatru Economic invită cercetători si specialisti cu preocupări în domeniu să propună spre publicare în nr 62 al revistei lucrări originale de cercetare empirică referitoare la stadiul si perspectivele economiei circulare în productia si consumul echipamentelor electrice si electronice.

De interes sunt lucrări care abordează - dar nu se limitează la - subiecte precum:

• Impactul politicilor publice vizând tranzitia către economia circulară în domeniul echipamentelor electrice si electronice: implicatii de ordin economic si juridic.
• Pozitia consumatorului fată de problematica tranzitiei către economia circulară în domeniul echipamentelor electrice si electronice; comportamentul consumatorului privind cumpărarea, utilizarea si scoaterea din uz a echipamentelor electrice si electronice; consolidarea drepturilor si apărarea intereselor consumatorului.
• Motivatia producătorului de a adopta solutii circulare prin proiectarea produsului: provocări, asteptări si rezultate efective.
• Rolul inovării, al tehnologiilor noi si emergente, în închiderea circuitului economic al echipamentului electric sau electronic.
• Noi modele de afaceri si interactiuni în cadrul pietei, inovatie deschisă si retele de colaborare, de-a lungul circuitului economic al echipamentului electric sau electronic
• Economia relatiei global-local de-a lungul parcursului produsului electric sau electronic de la aprovizionarea materiei prime până la înlăturarea deseurilor: fluxuri materiale, fluxuri financiare, actori implicati, beneficii si obligatii.

Pactul ecologic european, ca prioritate a Comisiei Europene, prezintă un plan pentru ca economia UE să devină sustenabilă și competitivă. Modul în care se poate face acest lucru este de a transforma provocările climatice și de mediu în oportunități. În vederea realizării acestui deziderat se prevăd investiții masive din fonduri publice, o conversie a sistemului financiar către proiecte care reduc amprenta de carbon și antrenează alte externalități de mediu pozitive, încurajarea investițiilor private în aceeași direcție. Toate aceste intenții au fost primite favorabil de către guvernele statelor membre, comunitatea de afaceri și de către cetățenii europeni. Punerea în aplicare a planului, însă, este deosebit de complexă și antrenează o serie de dileme și provocări. Unele riscuri au fost identificate chiar în cuprinsul strategiei. Printre acestea se remarcă îngrijorarea cu privire la înregistrarea – fie și cu caracter temporar – a unui posibil dezavantaj competitiv pe plan global și îngrijorarea privind posibile efecte adverse în planul bunăstării cetățenilor europeni. Printre măsurile avute în vedere pentru preîntâmpinarea unor astfel de riscuri se numără preocuparea de a proteja economia Uniunii Europene printr-un sistem de taxe la frontieră, precum și preocuparea pentru a conferi un caracter echitabil tranziției. Este, în plus, necesar să se asigure că efortul investițional public și privat va fi eficient atât în atingerea obiectivelor de mediu, cât și în termeni economici și financiari. În general, se mizează pe o schimbare a sistemului de stimulente economice, dar, deși sunt formulate unele idei de principiu, acestea sunt însoțite de un șir lung de necunoscute. Și în acest sens este necesar să se asigure că concurența nu va fi alterată în detrimentul bunăstării sociale.

Cercetarea economică și de afaceri este chemată să ajute la identificarea problemelor concrete și la indicarea unor posibile soluții. În acest context, revista Amfiteatru Economic invită cercetătorii cu preocupări în domeniu să propună spre publicare pentru numărul 61 al revistei lucrări originale care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor disponibile și la o mai bună înțelegere a implicațiilor de ordin financiar și referitoare la concurență ale Pactului ecologic european. Temele de interes includ, fără a se limita la acestea:

• Decarbonizarea economiei europene. Analize cost-beneficiu: provocări, rezultate
  
• Perspectiva dublei materialități: impactul aspectelor de mediu, social și de guvernanță (ESG) asupra performanței financiare, precum și impactul activității companiei asupra mediului și a societății
• Transformarea sistemului stimulentelor economice: efecte asupra concurenței și performanței economice ale noilor politici de mediu, fiscale și bugetare preconizate de Pactul ecologic european
• Impactul conversiei la consum durabil asupra cererii agregate și efecte economice pe termen scurt mediu și lung
• Efecte generaționale privind distribuția bogăției ale Pactului ecologic al UE

Realizarea ambițiilor Pactului Verde al UE necesită acțiuni urgente vizând transformarea sistemelor alimentare actuale în unele sănătoase, ecologice, echitabile, reziliente și circulare. Noile sisteme ar trebui să aibă un impact neutru sau pozitiv asupra mediului, să contribuie la adaptarea față de schimbările climatice, să recupereze pierderile în privința biodiversității și să asigure sănătatea publică și necesarul alimentar. Deși dezideratele sunt clare, realizarea în practică a transformării generează numeroase preocupări și dileme. De exemplu: (i) cum poate fi reconciliată menținerea unei rivalități ridicate în industria alimentară cu urmărirea obiectivelor sociale și de mediu? (ii) în ce măsură este compatibilă îmbunătățirea calității alimentelor cu menținerea la prețuri accesibile pentru cei săraci și eradicarea subnutriției în contextul unei populații în creștere rapidă? (iii) poate fi păstrată și consolidată viabilitatea economică a lanțurilor alimentare locale în concurență cu cele globale? (iv) pot fi asigurate lanțurile alimentare împotriva schimbărilor climatice și a altor riscuri concomitent cu reducerea amprentei lor de carbon, conservarea biodiversității și reducerea utilizării produselor agrochimice?

Transformările preconizate sunt susținute de progresele științifice și tehnologice. În plus, este necesar să se exploreze în continuare implicațiile acestora din perspectiva întreprinderilor și a economiei, pentru a informa mai bine factorii de decizie politică, liderii de afaceri și consumatorii, pentru a contribui la accelerarea adoptării și difuziei inovării și pentru a anticipa și preveni posibile efecte secundare adverse.

Pe baza acestor considerații, revista Amfiteatru Economic invită cercetătorii cu preocupări în acest domeniu să prezinte spre publicare în numărul 60 al revistei lucrări originale care vor contribui la o mai bună înțelegere, pregătire și sprijinire a transformării lanțurilor alimentare în conformitate cu Pactul Verde și strategia Farm2Fork ale Uniunii Europene. De interes sunt lucrări care abordează - dar nu se limitează la - subiecte precum:

• implicațiile macroeconomice ale Pactului Verde și strategiei Farm2Fork ale Uniunii Europene;
  
• bariere și riscuri legate de punerea în aplicare a politicilor Pactului Verde în cadrul lanțului alimentar;
• perspective ecologice în organizarea producției și distribuției de alimente – modele de afaceri ce aplică Pactul Verde în industria alimentară;
• soluții pentru reducerea risipei alimentare și creșterea eficienței resurselor de-a lungul lanțului alimentar;
• îmbunătățirea rezilienței lanțului alimentar față de efectele schimbărilor climatice;
• acceptarea de către consumatori și sprijinirea sistemelor alimentare ecologice și durabile – impactul marketingului ecologic.

Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu mai multe provocări economice, sociale și de mediu. Viitorul nostru depinde de trecerea de la o economie liniară la o economie circulară/verde. Aceasta este în prezent una dintre cele mai importante priorități pentru Uniunea Europeană și o preocupare majoră a factorilor de decizie politică, a industriei și a mediului academic. Angajamentul ambițios al țărilor UE de a deveni neutre din punct de vedere climatic până în 2050 necesită transformări în toate sectoarele economice și implică schimbări sociale importante. În realizarea acestor obiective, digitalizarea va juca un rol esențial de facilitare și catalizare.

Cei ce elaborează politicile publice și decidenții din sectorul privat analizează potențialul tehnologiilor inteligente de a contribui la o economie ecologică. Peste 95% din deșeurile solide provin din industrie, ceea ce înseamnă că un viitor durabil presupune o revoluție în industrie, caracterizată printr-o mai bună gestionare a resurselor și a deșeurilor. Prin reducerea deșeurilor și reintroducerea acestora în cadrul lanțului de creare de valorii, amprenta globală asupra mediului poate fi redusă semnificativ. Utilizarea unor aplicații inteligente în beneficiul economiei verzi a adus deja companiilor economii de milioane de euro în ultimul deceniu; se estimează că 700 de miliarde de euro pot fi economisite anual la nivel mondial, dacă sunt finanțate inițiative pentru reciclarea materialelor. Acest lucru poate ajuta atât la creșterea industriei cât și la diminuarea efectelor secundare negative ale industriei asupra mediului.

Pentru dezvoltarea economică durabilă și coeziunea socială, pe lângă progresul tehnologic, este necesară și transformarea socială. Dezvoltarea în continuare a tehnologiilor digitale va influența și va fi influențată de sprijinul public, schimbarea atitudinilor sociale, felul în care se iau deciziile sociale, aversiunea față de risc și pierderi, precum și de alți factori care determină comportamentul uman în diferite situații economice. Aportul cercetării la studierea acestor aspecte este deosebit de important, deoarece tehnologiile inteligente din industria 4.0 și societatea 5.0 pătrunde în cele din urmă în toate domeniile, cum ar fi educația digitală, poliția digitală, gestionarea digitală a resurselor, aplicațiile mobile și de internet și multe altele. Vedem deja digitalizarea guvernului, a orașelor, a satelor, a fabricilor, a educației, precum și a transporturilor și logisticii. Este important să se cunoască perspectiva / atitudinile diferitelor grupuri de persoane cu privire la aceste evoluții și schimbările potențiale de atitudine și comportament care pot duce la un viitor mai durabil.

Pe baza acestor considerații, Revista Amfiteatru Economic invită cercetătorii interesați în domeniu să propună spre publicare în numărul 59 al revistei lucrări de cercetare originale care explorează rolul digitalizării în promovarea unei economii a Uniunii Europene mai neutre din punct de vedere climatic. Lucrările trebuie să vizeze în mod explicit legătura între tehnologiile digitale disponibile și direcțiile de acțiune stipulate în comunicarea Comisiei Europene privind Pactul ecologic european (COM(2019) 640 final). Prezintă interes lucrările care abordează – fără a se limita la acestea - subiecte precum:

Termenul de telemuncă a fost introdus cu mai bine de trei decenii în urmă pentru a desemna munca facilitată de mijloace de telecomunicații pe care angajatul o desfășoară în afara spațiilor puse la dispoziție de angajator.

De atunci, fenomenul se extinde și suscită un interes în creștere din partea analiștilor și cercetătorilor. Există o literatură destul de bogată privind munca prestată de angajați, realizată în afara spațiului tradițional, autorii utilizând fie termenul de telemuncă, fie expresii alternative cum sunt munca de la distanță (en. telecommuting), munca de acasă (en. work from home), munca online de la distanță (en. remote e-working) sau biroul de acasă (en. home office). De asemenea, telemunca intră și în atenția responsabililor pentru politicile privind relațiile de muncă. La nivelul Uniunii Europene partenerii sociali au adoptat un acord cadru privind telemunca în 2002, iar în România telemunca este reglementată prin Legea 81 din 2018.

În general, telemunca este privită favorabil, ca un factor de flexibilizare a pieței muncii. Sunt evocate avantaje de principiu printre care se numără: extinderea bazinelor de recrutare, creșterea productivității și reduceri de costuri pentru angajatori, reducerea consumului de timp, a oboselii și costurilor asociate deplasării la locul de muncă și un echilibru mai bun între muncă și viața extraprofesională pentru angajați, atenuarea aglomerării arterelor de circulație și a mijloacelor de transport, însoțită de reducerea emisiilor poluante, accesul la piața muncii a unor categorii de persoane care nu se pot deplasa din cauza unor dizabilități sau a unor obligații familiale sau sociale.

Telemunca nu a fost un fenomen de masă, până în prezent. Caracterul limitat în timp și ca proporții în cadrul organizațiilor al acestei practici a îngreunat sarcina analiștilor. O dată cu răspândirea accelerată și neașteptată a pandemiei globale cauzată de SARS COVID 19, organizațiile de toate tipurile și din toate sectoarele economice s-au văzut forțate să-și schimbe paradigma clasică privind munca angajaților și să recurgă la telemuncă. Noua criză sanitară a impus ca pentru păstrarea și/sau respectarea distanțării sociale și spațiale tot mai multe organizații să folosească telemunca, aceasta devenind o practică omniprezentă. Tocmai de aceea condițiile generate de pandemia SARS-COV-2 oferă oportunitatea excepțională pentru intensificarea cercetărilor cu privire la telemuncă, pentru o mai bună înțelegere a implicațiilor economice și sociale ale acesteia. Totodată, există premise pentru explorarea perspectivelor telemuncii în viitorul post-criză.

Se apreciază, totuși, că beneficiile telemuncii nu sunt încă dovedite complet într-o manieră științifică și că posibilele efecte adverse sunt insuficient investigate

În acest context, numărul 58 al revistei Amfiteatru Economic este dedicat cercetărilor privind impactul economic și social al telemuncii și explorării potențialelor evoluții post-criză în ce privește telemunca, din perspectivă macroeconomică, sectorială sau microeconomică, precum și din perspectiva angajaților.

Astfel, temele de interes includ, fără a se limita la acestea:

• Impactul macro-economic al telemuncii, politici publice și cadru legal;
  
• Telemunca și efectele sale asupra angajaților și angajatorilor;
• Particularități sectoriale în practicarea telemuncii;
• Productivitatea și angajamentul organizațional în munca de la distanță.

IoT (Internet of Things - Internet-ul Lucrurilor sau Obiectelor) este un domeniu emergent care definește rețele formate din obiecte inteligente cu capabilități de transmitere a datelor prin cablu sau tehnologii wireless. Internet of Things este un concept și o paradigmă ce implică omniprezența în mediu a unui număr mare și divers de dispozitive inteligente și obiecte active care, prin conexiuni cu fir și fără fir și scheme de adresare unice, sunt capabile să interacționeze și să coopereze cu alte dispozitive și obiecte în scopul creării de servicii și aplicații adaptate nevoilor utilizatorilor.

Pe baza IoT sunt dezvoltate soluții pentru consumatori, pentru afaceri și pentru aplicații industriale.

În segmentul destinat consumatorilor, soluţiile IoT (Consumer IoT) populare în prezent sunt cele din categoria „smart home“ (care se referă la aplicațiile ce permit controlul și automatizarea sistemelor de iluminat, ventilație, aer condiționat etc, dar și aspiratoare robotizate, purificatoare de aer, cuptoare sau frigidere care utilizează Wi-Fi pentru monitorizare la distanță) și dispozitivele purtabile („wearables“), precum brăţările sau trackerele de fitness şi ceasurile inteligente (“smart watches”), care permit monitorizarea și controlul stării de sănătate a utilizatorului.

Proiectele pentru afaceri, de tip Commercial IoT, sunt variate - de la sfera colectării și analizării informațiilor cu privire la clienți/consumatori, până la implementare de soluții inteligente în clădirile de birouri, hale, depozite, hoteluri etc. vizând automatizarea și monitorizarea instalațiilor de apă, gaze, energie electrică sau termică și utilizarea mai eficientă a spațiilor de lucru.

IoT industrial (IIoT) se referă cu precădere la interconectarea echipamentelor de lucru prin tehnologii de tip M2M (machine-to-machine) și reducerea intervenției operatorilor umani în reglarea fluxurilor de producție.

Aplicațiile te tip IoT și-au dovedit într-o manieră destul de convingătoare fezabilitatea din punct de vedere tehnic, dar sunt încă semne de întrebare privind viabilitatea lor din punct de vedere economic, în special din perspectiva firmelor. În această privință, sunt evocate preocupări legate de costurile ridicate și durata mare necesare pentru implementarea soluțiilor, raritatea personalului cu calificări adecvate și incertitudini cu privire la rentabilitatea efectivă a unor astfel de proiecte. În plus sunt îngrijorări referitoare la impactul asupra mediului și sănătății oamenilor, probleme insuficient clarificate privind rezistența unor astfel de sisteme în împrejurări critice, siguranța, securitatea și confidențialitatea datelor și multe alte aspecte de ordin etic și legal încă nerezolvate.

În acest context, revista Amfiteatru Economic invită cercetătorii ce studiază impactul IoT să contribuie la îmbogățirea cunoașterii efectelor acestor noi tehnologii, din perspectiva consumatorului, a întreprinderilor și a economiei în ansamblu. Prezintă interes cercetări care analizează empiric gradul de înțelegere a conceptului și a implicațiilor sale, stadiul actual și perspectivele adoptării IoT în diferite sectoare precum și studiile de caz.

Astfel, temele de interes includ, fără a se limita la acestea:

• gradul de acceptare/adoptare a soluțiilor IoT în diferite sectoare precum retail, logistică, turism și industria ospitalității, transporturi, educație etc.;
  
• analize de tip cost-beneficiu ale adoptării IoT;
• implicații ale aplicațiilor IoT legate de confidențialitate, siguranță și securitate, atât pentru consumatori/utilizatori individuali, cât și pentru de organizații;
• analiza pieței pentru soluții IoT;
• implicațiile IoT asupra muncii și relațiilor de muncă.

Termenul limită de depunere a lucrărilor este 30 Decembrie 2020, iar lucrările acceptate vor fi publicate în numărul 57 al revistei din mai 2021.

Fenomen major al lumii contemporane, inteligenta artificială (IA) reprezintă capacitatea echipamentelor electronice de a îndeplini îndatoriri si abilităti asociate, în mod natural, cu inteligenta omului. John McCarthy (1955) o defineste drept situatia în care „…masina se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de om”. IA a cunoscut un trend tehnologic, ce a explodat în ultimul deceniu, fiind un concept cu evolutie continuă, oferind o piată foarte atractivă, cu multe oportunităti noi pentru diferite afaceri. Domeniul comersului oferă inteligentei artificiale cea mai largă plajă aplicativă, fiindcă îi asigură contactul cu cea mai mare parte a populatiei în calitate de clientelă.

O abordare cuprinzătoare a cercetărilor privind penetrarea si proliferarea IA în comertul cu ridicata si în cel cu amănuntul trebuie realizată de-a lungul lantului valoric, de la producătorul prestatiei până la utilizatorul final. Ea are un câmp aplicativ larg: de la lansarea automată a comenzilor către furnizori la logistica mărfurilor, de la receptia produselor în reteaua comercială la prezentarea acestora la raft, de la mutatii semnificative în deprinderile de cumpărare si, respectiv obiceiurile de consum ale purtătorilor cererii până la comunicarea comerciantului cu clientela sa, de la reducerea deseurilor din reteaua comercială până la eliminarea risipei în consum. Automatizările din sfera circulatiei mărfurilor, inclusiv introducerea robotilor umanoizi favorizează astăzi conceptul de comert inteligent, odată cu conectarea tuturor părtilor interesate din comertul cu amănuntul la internet si dezvoltarea unei noi dimensiuni a cercetării prin analiza datelor în timp real (Real Time Data Analysis). Demersul respectiv asigură un suport stiintific pentru dezvoltarea unor strategii de marketing de tipul marketingului de proximitate (Proximity Marketing), ce comunică clientelei reale si potentiale oferta specifică în functie de comportamentul de cumpărare al acesteia.

Numărul 56 al revistei îsi propune să publice rezultatele unor cercetări care vizează multiplele valente ale implementării inteligentei artificiale în sfera comertului, focalizate pe următoarele teme:

• beneficii si riscuri ale introducerii inteligentei artificiale în domeniul comertului;
  
• aspecte etice, juridice si societale legate de promovarea inteligentei artificiale în comert;
• impactul utilizării inteligentei artificiale în activitatea de comert asupra comportamentului de cumpărare si consum;
• inteligenta artificială în logistica mărfurilor de la producător la cumpărătorul final;
• gestionarea stiintifică a stocurilor în comert cu ajutorul inteligentei artificiale;
• inteligenta artificială în managementul relatiilor cu clientii (CRM);

Autorii sunt invitati să transmită cercetări originale cu valente practice evidente din tematica recomandată.

Editori: Aharon Tziner, Colegiul Academic Netanya si Centrul Academic Peres, Israel si Vasile Dinu, Academia de Studii Economice din Bucuresti si Academia Oamenilor de stiintă din România

Încă de la începutul anilor `70 au existat mărturii concrete si puternice privind rolul central al muncii în viata oamenilor (Arvey, Harpaz si Liao, 2004), importanta acordată muncii depăsind cu mult considerentele de ordin exclusiv economic (Highhouse, Zickar si Yankelevich, 2010). Experienta de a lucra este mult mai importantă decât locul de muncă în sine. Acest lucru explică si de ce multi dintre noi dedicăm cea mai mare parte a orelor din viată pentru a lucra, mai mult decât pentru orice altă activitate umană (a se vedea si Landy si Conte, 2016). În ultimii ani se înregistrează o crestere considerabilă a timpului investit în muncă, aceasta si ca un efect secundar al accesului mai facil la tehnologie si al concurentei industriale (Lee, McCann si Messenger, 2007). Independent de această tendintă, cercetările au arătat existenta unor diferente individuale în ceea ce priveste timpul dedicat muncii. Una dintre lucrările de pionierat care a încercat să abordeze aceste diferente a fost cercetarea lui Oates (1971) privind termenul de „workaholism”. De atunci, atât în limbaj academic cât si în mod obisnuit, se consideră că workaholismul reprezintă principala formă de manifestare a fenomenului denumit prin expresia Havy Work Investment - Investitie masivă în muncă (e.g. Andreassen, 2015; Aziz & Burke, 2015; Mazzetti, Schaufeli, & Guglielmi, 2014; Shimazu, Kubota, & Bakker, 2015; Shkoler, Rabenu, Vasiliu, Sharoni, & Tziner, 2017; Taris, Van Beek, & Schaufeli, 2015).

Conceptul de investitie masivă în muncă a fost introdus de către Snir si Harpaz (2012). El se referă la alocarea pentru muncă a unui volum mare de timp si a unor eforturi intense (atât fizice, cât si psihice). Snir si Harpaz (2015) au lansat ideea că acest concept ar putea actiona ca un mediator între predictorii săi (de exemplu: angajamentul în muncă, dependenta de muncă, nevoile financiare, cerintele angajatorilor etc.) si rezultatele individuale (de exemplu: sănătatea, satisfactia la locul de muncă etc.), împreună cu alti factori moderatori potentiali (de exemplu: tipul de job, corectitudinea etc.) (vezi: Snir si Harpaz, 2015, p. 6).

Fenomenul investitiei masive în muncă este prevalent în culturi din întreaga lume (de exemplu: în Asia: Amagasa, Nakayama si Takahashi, 2005; în Australia: Fein, Skinner si Machin, 2017; în Europa: Shamai, Harpaz si Snir, 2012; Shkoler et al., 2017). Cu toate acestea, fenomenul ridică o întrebare interesantă si importantă - este el bun sau rău pentru organizatie si angajatii săi? Rezultatele obtinute în urma cercetărilor efectuate sunt amestecate.

Obiectivul principal al acestui număr special este de a încuraja discutiile cu privire la acest fenomen important al investitiei masive în muncă si de a contribui la o mai bună întelegere a naturii sale.

Precizări:

• A se consulta ghidul autorilor cu atentie
  
• Editarea articolului se face utilizând Template din ghidul autorilor
• Lucrările se vor realiza în română si engleză
• Termenul limită de trimitere a articolelor: 30 iunie 2020.
• Termen de trimitere expirat. Nu se mai primesc articole

Schimbările din mediul de afaceri devin tot mai frecvente și mai greu de anticipat datorită tehnologiilor disruptive și a dezvoltării fără precedent a aplicațiilor de inteligență artificială, și a integrării lor în produse și servicii. Aceste schimbări generează oportunități și amenințări cu o frecvență greu de urmărit de managementul clasic și de focalizarea lui pe maximizarea profitului. Gândirea strategică introduce o nouă dimensiune a timpului și înlocuiește principiul maximizării profitului cu cel de realizare a sustenabilității firmei. Sustenabilitatea integrează aspectele majore ale mediului de afaceri intern cu cele ale mediului economic, social și natural extern. În gândirea strategică, sustenabilitatea se bazează pe principiul celor trei linii de bază care definesc condițiile minime privind satisfacerea cerințelor mediului extern pe cele trei dimensiuni fundamentale: economic, social și mediul natural. Managementul riscului sustenabilității firmelor se referă la conștinetizarea factorilor de risc privind realizarea unor afaceri sustenabile și a asigurării condițiilor necesare de dezvoltare continuă a firmelor, și a găsirii unor soluții de minimizare a impactului potențial al acestora. Managementul riscului sustenabilității este necesar pentru a evalua și a lupta împotriva riscurilor legate de sutenabilitate care ar putea apărea din cauza unor vulnerabilități sociale, economice și de mediu.

Acest număr tematic al revistei își propune să publice rezultatele cercetărilor care au ca scop managementul riscului sustenabilității firmelor, cercetări care pot fi focalizate pe una dintre următoarele teme:

• Riscuri asociate cu amenințările generate de tehnologiile disruptive și a proceselor de digitalizare.
• Sustenabilitatea IMM-urilor și riscurile asociate în consolidarea ei.
• Metode de identificare și evaluare a riscurilor privind sustenabilitatea firmelor.
• Riscuri asociate cu pierderea de informații și cunoștințe.
• Riscuri asociate cu realizarea condițiilor minimale de menținere a celor trei linii de bază ale sustenabilității: economic, social și mediul natural.
• Managementul riscului reputațional al firmelor.

În vederea publicării articolelor propuse în cadrul nr. 55 al revistei Amfiteatru Economic, autorii sunt invitați să trimită lucrări care conțin cercetări originale, focalizate asupra unor aspecte practice ale temelor mai sus mentíonate.

În societatea contemporană bazată pe cunoaștere, aplicarea principiilor dezvoltării sustenabile capătă un rol covârșitor în tot mai multe organizații. Asigurarea unui mediu ambiental curat, diminuarea poluării și a utilizării excesive de materii prime și materiale, evitarea risipei și încurajarea consumului responsabil social, precum și implicarea activă în bunăstarea societății în ansamblul său devin deziderate urmărite și implementate cu consecvență și de instituțiile publice. Constrânse de obiectivul fundamental pentru care au fost create, și anume de a educa și forma generațiile de indivizi, instituțiile de învățământ superior trebuie să se adapteze nu doar teoretic, prin intermediul programelor de studii, al curriculelor și al cercetărilor teoretice subsumate acestui deziderat, ci și să transpună prin strategii, politici și măsuri adecvat elaborate și atent gândite principiile dezvoltării sustenabile în cadrul propriilor activități. Se constată că la nivel internațional au loc tot mai frecvent dezbateri asupra măsurii în care universitățile pot să implementeze o raportare sustenabilă și de mediu, existând azi clasificări și ordini ierarhice care vizează tocmai această abordare: sustenabilitatea universităților. Inițiative, la nivel internaționa și național, precum „Greenest Universities“, „sustainable campus networks and green university initiatives“, „Greenest University Campuses“, „UI GreenMetric World University Ranking“, „UBB Goes Green“ sunt tot mai frecvent folosite în dorința managementului universitar de a arată stakeholderilor instituțiilor de învățământ că acestea depun eforturi consistente de a ține pasul cu dezvoltările moderne ale societăților din care fac parte.

Rolul învîțământului superior în implementarea conceptului de dezvoltare durabilă la nivelul întregii societăți este unul hotărâtor, deoarece absolvenții lui devin instrumentele prin care transformarea societății, în direcția dezvoltarii sustenabile, devine posibilă.

În cadrul numărului 54 al revistei Amfiteatru Economic editorii propun ca temă generală dezvoltarea sustenabilă a universităților în context trans-, inter- și multidisciplinar. Autorii pot transmite articole care să includă aspecte privind strategiile de sustenabilitate implementate la nivel intra- și inter-organizațional de către universități în vederea ameliorării, respectiv îmbunătățirii relațiilor acestora atât cu societatea, cât și cu stakeholderii implicați. Articolele pot să vizeze aspecte referitoare la următoarele problematici legate de univeristatea sustenabilă:

• Politica universităților de încorpoarae a conceptului de dezvoltare sustenabilă în curriculum universitar precum și în cercetarea academică și studențească;
• Implicarea studenților în dezvoltarea universității sustenabile;
• Universitatea sustenabilă și comunitatea sa;
• Bariere în încorporarea principiilor de dezvolare durabilă în universități și soluții de implementare;
• Campusul universitar – laborator pentru învățarea dezvoltării durabil;
• Bune practici în domeniul dezvoltării durabile a universităților;
• Universitatea antreprenorială și sustenabilitatea: relația sa cu stakeholderii;
• Rețelele academice transnaționale și avantajul competitiv sustenabil.

Editorii vor promova articolele care aduc în prim-plan aspecte cu un profund carcter practic (cercetării, studii de caz, puncte de vedere bine argumentate etc.) și mai puțin materiale unde domină elementele teoretice.

Expresia Achiziții ecologice semnifică un proces de alegere prin care cumpărătorii urmăresc să achiziționeze bunuri, servicii și lucrări cu un impact redus asupra mediului pe tot parcursul ciclului lor de viață, în comparație cu bunurile, serviciile și lucrările cu aceeași funcție primară care ar fi altfel achiziționate.

Într-o economie modelată de cerere, achizițiile ecologice reprezintă o presiune importantă în favoarea dezvoltării durabile. Grija față de mediu a entităților achizitoare este transferată furnizorilor lor, dar și furnizorilor acestora din urmă, printr-un efect multiplicator care are tendința de a difuza în întreaga economie. Achizițiile ecologice nu numai că încurajează consumul și utilizarea produselor și serviciilor ecologice, dar stimulează, de asemenea, inovarea, introducerea și extinderea de noi produse, tehnologii și modele de afaceri, mai sustenabile.

Achizițiile ecologice sunt relevante atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat. În achizițiile publice, preocuparea pentru includerea criteriilor de mediu în atribuirea contractelor sa intensificat în ultimul deceniu. De exemplu, statele membre ale Uniunii Europene - cu excepția Estoniei, Greciei, Ungariei, Luxemburgului și României – adoptaseră până în 2017 planuri naționale de acțiune pentru achiziții ecologice și durabile. În sectorul privat, multe companii practică achizițiile verzi, ca parte a politicii lor de responsabilitate socială.

În ciuda progreselor incontestabile înregistrate in ultimii ani, inițiativele din domeniul achizițiilor ecologice îmbracă un caracter mai degrabă punctual decât sistematic, iar gradul de extindere și cuprindere a acestora este insuficient cunoscut. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a evalua implicațiile economice și sociale ale achizițiilor ecologice, cu atât mai mult cu cât condițiile pieței se schimbă rapid, oferind noi soluții și mai multe opțiuni. În plus, contribuția cercetătorilor este necesară pentru a ajuta responsabilii pentru politici publice, liderii de afaceri și practicienii din domeniul achizițiilor să ia decizii informate și să depășească provocările practice.

Plecând de la aceste considerente, Amfiteatru Economic invită cercetătorii cu preocupări în domeniu să propună spre publicare în numărul 53 al revistei, lucrări de cercetare originale care să contribuie la mai buna cunoaștere a modului de implementare a principiilor achizițiilor ecologice la nivelul sectorului public și al celui privat precum și a impactului aplicării acestor principii asupra firmelor, economiei și societății. Orientativ, lucrările pot aborda aspecte cum sunt:

• Dovezi statistice privind practicarea achizițiilor ecologice și efectele acesteia din perspectivă macroeconomică și/sau sectorială
• Costuri și beneficii ale achizițiilor ecologice
• Probleme practice în calcularea costurilor aferente ciclului de viață
• Impactul achizițiilor ecologice asupra concurenței
• Proiectarea și implementarea standardelor de achiziții ecologice.

Societatea contemporană pune în prim-planul preocupărilor aspecte precum sustenabilitatea, protecția mediului înconjurător, consumul sustenabil, promovarea tehnologiilor nepoluante, agricultura durabilă, conservarea biodiversității, securitatea alimentară, locuri de muncă echitabile, comerțul corect, biotehnologiile verzi, extinderea utilizării surselor regenerabile de energie etc. Din cauza scopului larg și diferitelor stimulente, dezvoltarea durabilă impune, în principal companiilor, provocări majore de ordin social, economic și de mediu. Totodată, se resimte tot mai acut necesitatea ca stabilitatea și perspectivele companiilor să fie analizate, nu numai prin prisma indicatorilor financiari, ci și din perspectiva performanțelor sociale și de mediu. În acest sens, este semnificativă adoptarea Directivei UE 34/2013 (modificată de 95/2014), care obligă întreprinderile mari să dezvăluie informații nefinanciare și informații privind diversitatea. Răspunzând interesului social, chiar și întreprinderi care nu sunt obligate să aplice prevederile Directivei se întrec în a-și etala responsabilitatea socială prin politici, măsuri și acțiuni. Întrucât la nivelul celor mai multe organizații responsabilitatea socială are, prin definiție, un caracter voluntar, iar acolo unde există reglementările sunt vagi, companiile tind să publice rezultate care le pun într-o lumină favorabilă și să treacă sub tăcere impactul negativ - în anumite privințe - al activității lor. În scopul diminuării eterogenității abordărilor și pentru facilitarea comparațiilor, identificării celor mai bune practici, elaborării de clasamente și urmăririi progreselor, au fost inițiate mai multe coduri, „cadre de referință” pentru integrarea politicilor de responsabilitate socială în strategiile de firmă și pentru raportarea rezultatelor în aceste privințe. Între acestea, sunt mai cunoscute la nivel internațional sunt United Nations Global Compact, Global Reporting Innitiative, Accountability Framework, precum și standardul ISO 26000. Se apreciază că armonizarea, în continuare a standardelor de raportare în materia responsabilității sociale, fără a altera caracterul voluntar al măsurilor și acțiunilor adoptate de firme, poate stimula angajamentul și eforturile de obținere a transparenței și responsabilității.

Pe fondul unui anumit consens cu privire la utilitatea publicării de informații nefinanciare vizând responsabilitatea socială și sustenabilitatea, se face remarcată necesitatea extinderii și adâncirii cercetărilor privind impactul asupra economiei și afacerilor al adoptării unor sisteme de raportare de către întreprinderi. Astfel, prezintă un interes deosebit studierea măsurii în care transparența politicilor și a rezultatelor firmelor în chestiuni ce țin de responsabilitatea socială contribuie la accelerarea conversiei economiei către forme mai sustenabile de producție cum sunt cele grupate în cadrul conceptului de bioeconomie. Bioeconomia include producția de resurse biologice regenerabile, precum și conversia acestor resurse și a fluxurilor de deșeuri în produse cu valoare adăugată, precum alimente, hrană pentru animale, bioproduse sau bioenergie și implică abordări noi, care să vină din direcția cercetării, inovării și unei conduceri științifice pentru a aduce îmbunătățiri concrete în ceea ce privește bunăstarea socială, economică și de mediu.

Plecând de la aceste considerente, Amfiteatru Economic invită cercetătorii cu preocupări în domeniu să propună spre publicare în numărul 52 al revistei, lucrări originale care să contribuie la mai buna cunoaștere a modului în care sunt utilizate codurile de responsabilitate socială de către întreprinderi ce desfășoară activități specifice bioeconomiei, precum și a efectelor utilizării unor astfel de coduri asupra firmelor, economiei și societății. Orientativ, lucrările pot aborda aspecte cum sunt:

• Soluții adoptate de către firme în privința publicării de informații nefinanciare;
• Experiențe, probleme și soluții privind implementarea codurilor de responsabilitate socială în conducerea organizațiilor;
• Costuri și beneficii pentru firmele din sfera bioeconomiei ale adoptării unui cod de responsabilitate socială/sustenabilitate;
• Contribuția codurilor de responsabilitate socială/sustenabilitate la adoptarea de către firme a tehnologiilor și soluțiilor specifice bioeconomiei;
• Efecte ale adoptării de coduri de responsabilitate socială asupra lanțului de furnizare (supply chain);
• Impactul economic și social al prezentării de informații nefinanciare de către întreprinderile ce desfășoară activități specifice bioeconomiei.

Securitatea alimentară constituie în întreaga lume o adevărată provocare. Toţi oamenii au nevoie de hrană, la fel cum au nevoie de aer sau de apă pentru a continua să trăiască. Dreptul la hrană este un drept fundamental al omului. Materializarea acestui drept, în prezent, nu se realizeaza pretutindeni în cele mai bune conditii. Tocmai de aceea, preocuparile entitătilor cu atributii în domeniu au la bază definirea necesarului fiziologic uman, tinând cont de toti factorii implicati, precum si optimizarea raportului dintre nevoi si resursele alimentare disponibile.

Potrivit statisticilor Organizatiei Natiunilor Unite, Băncii Mondiale si Fondului Monetar International se estimează că, în conformitate cu actualele trenduri de evolutie, spre anul 2050 populatia Globului va atinge plafonul de 10 miliarde de indivizi. În acelasi timp, începând cu primul deceniu al secolului XXI, se înregistrează constant un consum mondial anual de resurse care depăseste capacitatea de regenerare a planetei. Astfel, viitorul ni se arată astăzi sub forma unei lupte acerbe pentru resurse alimentare si apă. Tot cu referire la aceste aspecte, Academia Română în Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani atrage atentia asupra faptului că „În ultimii ani, problema securitătii alimentare a populatiei a revenit în actualitate datorită provocărilor la nivel global, dintre care amintim cresterea cererii alimentare din noile state emergente din Asia si America de Sud, utilizările non alimentare date productiei agricole prin producerea de biocombustibili, dar si din cauza impactului schimbărilor climatice asupra productiei agricole si a ofertei alimentare.” Cu alte cuvinte existenta umană se confruntă cu grave probleme care afectează securitatea alimentară.

În prezent, asistăm la o degradare accentuată per ansamblu a stării de securitate alimentară la nivel global, generată de emergenta unor factori majori de risc, atât structurali (cresterea populatiei lumii, încălzirea globală, degradarea resurselor de apă si a terenurilor cu potential agricol etc.), cât si conjuncturali (adoptarea unor politici inadecvate, erodarea rolului politico economic al statelor, proliferarea sărăciei etc.), care, în lipsa răsturnării actualelor trenduri de manifestare, prefigurează o gravă criză alimentară globală, care antrenează cu sine implicatii nefaste pe toate coordonatele securitătii globale si, implicit, nationale si individuale.

Ideea de securitate alimentară se dezvoltă inevitabil pe două dimensiuni de analiză puternic interrelationate una cu cealaltă, respectiv una cantitativă si cealaltă calitativă. Aspectul cantitativ priveste cu prioritate asigurarea cantitătii necesare de alimente pentru satisfacerea nevoilor fiziologice ale unei populatii de referintă, în timp ce aspectul calitativ se concentrează pe proprietătile alimentelor pe care le consumă populatia respectivă, astfel încât starea de sănătate a acesteia să nu fie afectată sau pusă în primejdie. Mai departe, abordarea practică a acestor două dimensiuni de analiză fundamentale pentru conceptul de securitate alimentară implică, deopotrivă, întreprinderea de politici corespunzătoare pe mai multe domenii de activitate, precum cel economic si comercial, agricol si zootehnic, cel ecologic si de mediu ori cel care tine de educatie si dezvoltarea unei culturi de consum adecvate în rândul populatiei. De asemenea, conceptul de securitate alimentară este axat pe patru dimensiuni de analiză, structurate în functie de coroborarea aspectelor cantitative si calitative cu acele coordonate pe care trebuie să se dezvolte măsurile concrete pentru realizarea stării de securitate alimentară, după cum urmează: disponibilitatea productiei agricole, accesul la hrană, stabilitatea ofertei, siguranta si calitatea alimentatiei.

Politicile de securitate alimentară se grupează în două categorii majore si anume cele centrate pe problema alimentară si nutritională. Politicile alimentare au menirea de a corela capacitatea de consum a populatiei cu aspectele care tin de aprovizionarea cu alimente a acesteia si cu nivelul calitativ al alimentelor puse la dispozitia ei. Prin urmare, revine în sarcina acestor politici să gestioneze de o manieră corespunzătoare preturile alimentelor prin raportare la calitatea acestora si puterea de cumpărare a indivizilor apartinând populatiei de referintă. Complementar politicilor alimentare, politicile nutritionale au sarcina de a asigura eficienta consumului prin raportare la populatia respectivă, căutând atingerea unui echilibru între trebuintele fiziologice concrete ale indivizilor si aportul necesar de nutrienti pentru satisfacerea acestor nevoi. Toate aceste aspecte, la rândul lor, trebuie să fundamenteze politicile salariale si fiscale care se aplică populatiei de referintă, astfel încât nivelul minimal al veniturilor indivizilor să poată asigura, pe lângă satisfacerea celorlalte trebuinte fundamentale, cosul zilnic de alimente.

Recunoscând importanta si actualitatea securitatătii alimentare, Amfiteatru Economic adresează cercetătorilor cu preocupării în domeniu invitatia de a propune, în numărul 51 al revistei, lucrării care investighiază problematici cu referire la acest fenomen. Tematica propusă include, dar fără să limiteze, următoarle tematici:

• Principalele provocări pe care le întâmpină realizarea securitătii alimentare pe fiecare nivel de agregare a responsabilitătii: suprastatal (o distributie adecvată si echitabilă de resurse alimentare pentru întreaga populatie a unei regiuni sau, după caz, a lumii), statal (gestionarea raportului de inegalitate dintre resursele disponibile si populatia statului) si la nivel familial sau individual (transformarea familiei din unitate de productie în unitate de consum, dar si atingerea nivelului optim al puterii de cumpărare care să poată sustine achizitia necesarului de alimente).
• Politici centrate pe securitatea alimentară: politici alimentare si politici nutritionale
• Indicatori de măsurare a securitătii alimentare
• România si problema securităţii alimentare (desigur, autorii străini vor aplica la tara lor)

Observatie:

În acest număr de revistă se doreste a se aborda numai problema securitătii alimentare. Securitatea alimentara reprezinta totalitatea masurilor si actiunilor intreprinse la nivel national si international pentru a asigura un grup de populatie sau intreaga populatie a unei tari că are asigurat accesul la o cantitate suficienta de hrana,verificată calitativ si posibil de a fi cumparată în functe de statutul social al fiecărui consumator.

Ca urmare, autorii SĂ NU ABORDEZE ÎN MATERIALELE LOR ASPECTE ALE SIGURANtEI ALIMENTARE (prin se realizează inocuitatea produselor alimentare realizate, procesate şi consumate de către o persoană sau de către o comunitate umană oarecare). Problematica sigurantei alimentare a fost tratată deja în Revista nr. 47/2018)

Țările dezvoltate și în curs de dezvoltare se confruntă cu provocări sociale, economice și de mediu. Acestea sunt dimensiunile sustenabilității, iar viitorul omenirii depinde de tranziția dinspre o economie liniară către bioeconomie. În perioada contemporană, această tranziție constituie una dintre cele mai importante priorități la nivel mondial, captând atenția decidenților politici, a reprezentanților diferitelor industrii, precum și a cercetătorilor.

Dezvoltarea bioeconomiei se bazează pe cunoștințe și tehnologii noi, însă, se confruntă cu multiple riscuri și incertitudini. Aceste provocări pot fi abordate din perspectiva comportamentului uman care include, printre altele, procesul decizional individual și social, riscul și aversiunea față de pierdere și reacția oamenilor la situații economice specifice.

În vederea unei dezvoltări bioeconomice sustenabile, în congruență cu progresul biotehnologic, este necesară, de asemenea, o transformare socială. Noi oportunități de piață vor apărea pe măsură ce produsele biotehnologice nou create vor genera beneficii semnificative pentru consumatori, societate și mediu. Dezvoltarea viitoare a bioeconomiei va influența și va fi influențată de sprijinul public și de atitudinile aflate în proces de schimbare.

Date fiind aceste aspecte, complexitatea și noutatea fenomenului impun cercetări suplimentare care să conducă spre concepte, idei și modele inovatoare. Astfel, editorii revistei Amfiteatru Economic adresează cercetătorilor cu preocupării în domeniu invitația de a propune, în numărul 50 al revistei, lucrării care investighiază problematici cu referire la acest fenomen plecând de la teme ce vizează cu precădere:

• Procesul decizional în inovarea și utilizarea resurselor (tradiționale vs. regenerabile)
• Opinia publică și preferința socială în progresul bioeconomic
• Riscuri și incertitudini relaționate proceselor bioeconomice
• Modele de comportament computațional în contextul bioeconomiei
• Comportament strategic și neuromarketing în contextul bioeconomiei
• Bioeconomia: factor motrice al schimbărilor societale
• Considerente neuroetice și/sau neurofilosofice despre bioeconomie
• Contribuții ale economiei experimentale în domeniul bioeconomiei

În vederea publicării articolelor propuse în cadrul nr. 50 al revistei Amfiteatru Economic, autorii sunt invitați să trimită lucrări care conțin cercetări originale, focalizate asupra unor aspecte practice ale temelor mai sus mentionate.

Bioeconomia reprezintă un domeniu prioritar al politicii cercetării-dezvoltării și inovării în Uniunea Europeană. Acesta vizează progresul biotehnologiilor și utilizarea pe scară tot mai largă a acestora în procese economice capabile să asigure o creștere durabilă prin înlocuirea resurselor tradiționale cu resurse biologice regenerabile. Bioeconomia presupune transferul noilor cunoștințe științifice avansate în procese industriale inovative pentru realizarea de noi materiale, noi produse alimentare, farmaceutice și chimice, noi resurse energetice. Prin toate aceste trăsături, bioeconomia reprezintă o componentă intrinsecă și vitală a economiei cunoașterii. Totodată, bioeconomia antrenează transformări de anvergură la scară societală în susținerea cărora se reafirmă în mod pregnant rolul capitalului intelectual și al managementului cunoștințelor.

În economia contemporană, capitalul intelectual tinde să devină mai important decât capitalul bazat pe resurse tangibile. În ultimele două decenii s-au intensificat în întreaga lume cercetările privind structura, funcționalitatea și contribuția capitalului intelectual la performanțele economice. Cu toate acestea, complexitatea și noutatea domeniului necesită noi cercetări, noi concepte, idei și modele, precum și noi studii de caz pentru înțelegerea fenomenelor economice, manageriale și de afaceri având ca focalizare capitalul intelectual al organizațiilor, al orașelor și națiunilor.

În paralel cu cercetarea având ca obiect capitalul intelectual, s-au dezvoltat și cercetările privind managementul cunoștințelor, un proces complex de folosire eficientă și inteligentă a resurselor intangibile în cadrul procesului generic de management. În timp ce capitalul intelectual apare ca un potențial intangibil al unei organizații, managementul cunoștințelor s-a dezvoltat ca un răspuns practic la nevoia de a identifica și valorifica metodele prin care se pot folosi cât mai eficient cunoștințele.

În contextul dezvoltării bioeconomiei, precum și al interesului crescut pentru capitalul intelectual și managementul cunoștințelor, editorii Amfiteatrului Economic invită cercetătorii cu preocupări în domeniu să împărtășească rezultatele investigațiilor lor având ca obiect exploatarea economică/industrială a biotehnologiilor avansate, reflectând asupra rolului capitalului intelectual și managementului cunoștințelor în acest proces. Sunt binevenite, în mod deosebit, studiile de cazuri realizate la nivelul întreprinderilor, lanțurilor de furnizare sau industriilor și care pun în evidență mizele și provocările efective cu care se confruntă în practică managementul cunoștințelor și valorificarea capitalului intelectual pentru progresul bioeconomiei. Sunt avute în vedere, în principal, teme cum sunt:

• Dinamica capitalului intelectual în contextul dezvoltării bioeconomiei.
• Managementul creării și achiziționării cunoștințelor în sistemele bioeconomice.
• Managementul dinamicii cunoștințelor și a reducerii pierderii de cunoștințe în sistemele bioeconomice.
• Învățarea organizațională în contextul proceselor economice circulare facilitate de biotehnologii avansate.
• Marketingul cunoștințelor și capitalul intelectual relațional în bioeconomie.
• Rolul universităților în pregătirea capitalului uman și generarea de noi cunoștințe pentru realizarea unei bioeconomii sustenabile.

Ținând seama de cele menționate mai sus, autorii sunt rugați să propună spre publicare în numărul 49 al revistei articole care se încadrează în tema enunțată, materiale care să conțină cercetări în domeniu (nu o tratare teoretică)

În contrast cu economia tradițională liniară "ia, fabrică, consumă/utilizează și apoi aruncă”, o economie circulară este un model economic cuprinzător, conceput pentru a oferi resurselor cea mai mare utilitate și valoare în fiecare etapă, prin reducerea deșeurilor, reutilizare și reciclare. Ciclurile biologice și cele tehnice sunt abordate în mod distinct. Printre altele, noi modele de afaceri - bazate pe utilizare în comun, leasing, reutilizare, reparare, modernizare și reciclare – susțin tranziția la economia circulară.

În plan intelectual, semințele conceptului de economie circulară au fost sădite în anii 1970 sub presiunea crizei energetice. Cu toate acestea, numai în ultimul deceniu economia circulară a fost adoptată ca o prioritate strategică de către factorii de decizie în domeniul politicilor economice și de afaceri. Intensificarea, în prezent, a preocupărilor pentru tranziția către o economie circulară este pusă pe seama evoluțiilor tehnologice și sociale favorabile.

Comisia Europeană a înaintat în 2015 un pachet legislativ însoțit de un program de măsuri și a întreprins, de atunci, o serie de acțiuni pentru promovarea economiei circulare. Progresele înregistrate până în prezent ilustrează beneficiile la nivel macro și microeconomic ale adoptării principiilor economiei circulare, dar sunt relativ izolate și modeste în raport cu ambițiile.

Recunoscând importanța și actualitatea problematicii expuse mai sus, Amfiteatru Economic adresează cercetătorilor cu preocupări în domeniu invitația de a propune spre publicare în numărul 48 al revistei lucrări care investighează din perspectivă sistemică condițiile tranziției către economia circulară.

Tematica propusă include cu prioritate, dar fără a se limita la acestea:

• Factori economici care stimulează sau inhibă trecerea la un model circular (pe baza unor cercetări empirice);
• Alinierea politicilor publice la diferite nivele în raport cu obiectivul accelerării tranziției la economia circulară (argumentate pe baza analizei situației curente);
• Impactul tehnologiilor noi și emergente asupra sistemelor și proceselor economice: oportunități, limite și riscuri;
• Modele de afaceri și lanțuri logistice proiectate pentru o economie circulară (analize de cazuri de succes sau eșec și evidențierea învățămintelor generalizabile).

Garantarea siguranței alimentare în cadrul Uniunii Europene este o problemă transfrontalieră, deoarece multe dintre alimentele pe care le consumăm provin din alte țări. Uniunea Europeană este o piață unică, iar produsele, inclusiv cele alimentare, pot circula liber pe teritoriul său. Astfel, alimentele nefiind comercializate doar pe teritoriul unei singure țări, concurența crește, iar consumatorii au la dispoziție o gamă mult mai variată de produse, la prețuri mai mici. Pe de altă parte, piața unică impune și elaborarea, la nivel european, a celor mai importante norme în materie de calitate și siguranță alimentară.

UE dorește să se asigure că cetățenii săi au acces la alimente sigure și hrănitoare, obținute din plante și animale sănătoase. Ca urmare, protejarea sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor, în fiecare etapă a procesului de producție, este o prioritate cheie a politicilor economice și de sănătate publică. În același timp, își propune să garanteze buna funcționare a industriei alimentare – cel mai important angajator și sector de producție din Europa.

Prin politica sa UE protejează sănătatea de a lungul întregului lanț alimentar – adică în fiecare etapă a procesului de producție, de la fermă la consumator – prevenind contaminarea alimentelor și promovând igiena alimentară, informarea cu privire la alimente și sănătatea și bunăstarea animalelor și a plantelor. Politica alimentară a UE își propune:

• să garanteze că alimentele și furajele pentru animale sunt sigure și hrănitoare;
• să asigure un nivel ridicat de sănătate și bunăstare a animalelor și de protecție a plantelor;
• să garanteze o informare adecvată și transparentă cu privire la originea, conținutul, etichetarea și utilizarea alimentelor.

Luând în considerare aspectele precizate mai sus, editorii își propun să găzduiască în revista Amfiteatru Economic nr. 47/2018 lucrări de cercetare originală referitoare la siguranța alimentară în context european, aducând în prim plan o serie de problematici referitoare la:

• problematica Strategiei Uniunii Europene privind siguranţa alimentelor: legislaţia privind siguranţa alimentelor şi a furajelor; consilierea ştiinţifică necesară luării deciziilor în domeniu; politica de punere în aplicare şi de control
• managementul siguranței alimentare;
• sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor;
• siguranța activităţilor de procesare a alimentelor, practici de igienă și siguranța livrării, depozitării și transportului alimentelor;
• etichetarea produselor alimentare și informarea consumatorului

Ţinând seama de aceste aspecte, menţionate mai sus, autorii sunt rugați să elaboreze materiale care să se încadreze în această temă, materiale care să conţină cercetări în domeniu (nu o tratare teoretică).

Observație:

Acest număr de revistă dorește a se aborda numai problema siguranței alimentare (prin siguranţă alimentară se realizează inocuitatea produselor alimentare realizate, procesate şi consumate,). Ca urmare, autorii SĂ NU abordeze în materialele lor aspecte ale securității alimentare (noţiunea şi conceptul de securitate alimentară se referă la politica de asigurare cantitativă şi calitativă a necesarului de alimente pentru o țară sau comunitate, siguranța alimentară fiind doar o componentă a securității alimentare).

Migraţia reprezintă o parte integrantă a dezvoltării umane. Dintotdeauna oamenii au dorit să descopere noi orizonturi, precum şi să identifice şi să exploreze noi oportunităţi, migrând astfel spre un loc mult mai bun din punct de vedere al perspectivelor în ceea ce privește locul de muncă, educația, drepturile politice, siguranţa personală, îngrijirea sănătăţii. Migraţia internaţională reprezintă o realitate care va continua să existe atâta timp cât vor exista discrepanţe din punct de vedere al bunăstării şi al dezvoltării între diferitele regiuni ale lumii, cât vor exista probleme economice, politice sau sociale. Acest fenomen poate reprezenta o oportunitate pentru dezvoltare, pentru că este un factor de schimburi umane și economice şi, de asemenea, pentru că permite persoanelor să îşi realizeze aspiraţiile. Dintr-o temă mai puțin importantă înainte de anul 2000, libertatea de circulație a devenit un punct central al dezbaterilor politice în ultimii ani. Acest lucru a fost alimentat de o creștere considerabilă a mobilității în interiorul UE, în special dinspre Est către Vest, cu efecte negative în sensul creșterii xenofobiei şi sentimentelor anti UE, precum și recentul vot BREXIT care a reprezentat cea mai pronunțată expresie a acestora.

Actuala migrație și criza refugiaților din Europa reprezintă o provocare majoră pentru reglementările existente pentru acordarea azilului, precum și pentru identificarea de soluții practice într-o gamă largă de domenii aflate în legătură cu mobilitatea umană, cu puternice implicaţii la nivel economic. Totodată, gestionarea migraţiei în UE include o dimensiune internă, care derivă din responsabilitatea comună a statelor membre, dar şi o dimensiune externă, gestionată în cooperare cu ţările din afara UE, ţări de tranzit şi de origine a imigranţilor.

Luând în considerare aceste evoluții, editorii își propun să găzduiască în revista Amfiteatru Economic nr. 46 lucrări de cercetare originală in următoarele domenii tematice:

• Antreprenoriat şi migraţia internaţională - diverse forme de manifestare (antreprenoriat transnaţional, antreprenoriat asociat imigranţilor, antreprenoriat asociat emigranţilor reîntorşi etc.)
• Migrantul - consumator în ţara gazdă
• Migraţia internaţională şi impactul său asupra pieţei mărfurilor
• Impactul economic al migraţiei asupra ţării de origine şi al ţării gazdă
• Migraţia în interiorul Uniunii Europene - noi fluxuri, provocări, reguli, rute de migrație - şi impactul său din punct de vedere economic
• Explorarea şi analiza efectelor pozitive ale migraţiei internaţionale şi a capacităţii lor de a produce dezvoltare economică
• Migraţia internaţională şi impactul său asupra pieţii muncii
• Migraţia internațională și munca în sectorul informal
• Migrația de revenire - motivații, consecințe, beneficii - şi impactul său economic

Raţiunea de a fi a concurenţei este satisfacerea mai bună a trebuinţelor consumatorului, fără sacrificarea intereselor producătorului. Concurenţa este benefică atât pentru consumatori, cât şi pentru producători. Primii au posibilitatea de a-şi satisface necesităţile de consum potrivit, gusturilor şi posibilităţilor lor financiare, în vreme ce producătorii sunt stimulaţi să producă mai bine şi mai eficient.

Prin natura sa, concurenţa este considerată principalul factor al progresului economic şi tehnico-ştiinţific. Principalul beneficiar al acestui progres este consumatorul, care recepţionează efectul benefic al concurenţei prin costuri mai scăzute, cantitatea, calitatea şi diversitatea bunurilor şi serviciilor, promtitudinea cu care acestea îi sunt oferite, facilităţile care i se acordă, în condiţii de raţionalitate economică, pentru a-şi maximiza satisfacţia. Datorită acestor consecinţe, concurenţa reprezintă un instrument principal de protecţie a intereselor consumatorilor.

Obiectivul principal al politicii concurenţei îl constituie protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial care să solicite agenţii economici în direcţia eficientizării activităţii lor economice şi să promoveze interesele consumatorilor pentru asigurarea bunăstării acestora.

Plasarea interesele consumatorilor în centrul activităţilor desfăşurate în domeniul concurenţei, pleacă de la considerentul că bunăstarea consumatorilor trebuie să constituie componenta esenţială a politicii în acest domeniu. Atunci când politica concurenţei este efectiv şi corect aplicată, drepturile şi interesele consumatorilor sunt protejate, ei având şi cele mai mari beneficii.

Luând în considerare aspectele precizate mai sus, editorii își propun să găzduiască în revista Amfiteatru Economic nr. 45 lucrări de cercetare originală referitoare la politica concurențială raportată neapărat la consumator, la respecatrea drepturilor și intereselor sale:

• Funcțiile definitorii ale concurenței în raport cu protecția intereselor și drepturilor consumatorilor
• Politica comunitară în domeniul concurenței și consumatorul
• Politica concurenței în România și consumatorul
• Noi provocări în domeniul concurenței și instrumente menite să garanteze drepturile consumatorilor

O organizatie excelentă presupune mult mai mult decât implementarea si certificarea unuia sau a mai multor modele de sisteme de management. Inseamnă dezvoltarea unor tehnici si instrumente ale excelentei în afaceri, care conduc organizatia către performanţe deosebite referitoare la calitate, costuri si termene, astfel încât să fie satisfacute asteptările tuturor părtilor interesate.. O asemenea abordare se impune mai ales în contextul unei economii marcate de globalizare, deosebit de complexe si dinamice, care determină schimbări spectaculoase în ceea ce priveste mediul de afaceri, prin integrarea principiilor managementului calitătii în vederea dezvoltării excelentei sustenabile.

Nu intamplator noua editie a modelului european EFQM de excelentă integrează pentru prima dată principiul „conducere cu abilitate”, cu principiile: „dezvoltarea capabilităţii organizaţionale”, „valorificarea creativitatii si inovarii”, „adaugarea de valoare pentru client”, „rezultate remarcabile” pentru organizatie si „crearea unui viitor sustenabil”. De asemenea, noul model de sistem de management al calitatii definit de editia din anul 2015 a standardelor ISO 9000 promovează abordarea pe bază de proces, care incorporează ciclul “Planifică – Efectuează – Verifică – Acţionează" (PEVA) si gândirea pe bază de risc, punand accentul pe schimbare organizatională si inovare, în vederea asigurarii unei performante sustenabile în afaceri. De remarcat este si preocuparea de dezvoltare a unei structuri comune pentru toate standardele internationale privind sistemele de management, urmărindu-se armonizarea acestor standarde în scopul facilitării implementării sistemelor integrate de management calitate - mediu - securitate - responsabilitate socială.

În aceste conditii se recunoaste tot mai mult importanta dezvoltării abilitătii organizationale si a capacităţii de ţinere sub control a tuturor proceselor, în relatie cu toate părtile interesate, luând în considerare principiile managementului calitătii si ale excelentei în afaceri, în conexiune cu dezvoltarea capacitătii lor de inovare, astfel încât să fie minimizate riscurile în continuă crestere în dezvoltarea si asigurarea sustenabilităţii afacerilor.

Luând în considerare aceste evolutii, editorii revistei Amfiteatru Economic îsi propun să găzduiască în nr. 44 cercetări originale in urmatoarele domenii tematice:

• Abordări noi privind modelele de excelentă în afaceri, în conexiune cu exigentele asigurării unui viitor sustenabil
• Rolul culturii organizationale si a leadership-ului pentru atingerea excelentei în afaceri
• Stategii inovative de dezvoltare a competentelor organizatiilor pentru atingerea excelentei în afacerile globale
• Tehnici, instrumente si practici specifice TQM pentru adaugare de valoare si îmbunatătirea performantei organizationale în afaceri, în contextual globalizării economiei
• Modele noi de sisteme de management al calitătii orientate spre procesele afacerii, cu integrarea ciclului PEVA si a gândirii bazate pe risc, în contextul cresterii interdependentei globale
• Preocupări privind dezvoltarea unui sistem de management al calitătii lantului logistic global în contextul afacerilor internationale
• Abordari noi privind sistemele integrate de management calitate- mediu – securitate – responsabilitate socială si efectele acestora asupra performantei în afaceri

În ultimii 25 de ani, cea mai mare parte a statelor Central si Est Europene s-au desprins din sistemul economiei centralizate si au demonstrat astfel fiabilitatea economiei de piată.

Efectul univoc al pietei libere, cu plusurile si minusurile ei, obligă pe cercetători să întreprindă analize economice tot mai complexe si mai aprofundate privind profilul noii economii. O dată cu aderarea unui număr de tări din această regiune la Uniunea Europeană, au apărut unele constrângeri si limitări determinate de adoptarea aquis-ului european, a căror cunoastere si solutionare presupune utilizarea unor politici si instrumente de lucru specifice. Avem în vedere problemele legate de solutionarea unor discrepante si decalaje economice, sociale si tehnologice, atenuarea impactului negativ al unor tendinte demografice nefavorabile, elucidarea rolului statului pe fondul erodării functiilor lui ca urmare a procesului integrării si globalizării, cresterea presiunii interdependentelor interstatale si altele.

Cu toate acestea, literaturii de specialitate îi lipseste o analiză cuprinzătoare a specificului economiei tărilor din Europa Centrală si de Est, care să surprindă transformările radicale ce au avut loc după prăbusirea comunismului. Asemenea studii sunt necesare nu numai privind informarea si dialogul stiintific, dar si pentru elaborarea si valorificarea în prognoze si proiectii a unor modele practice de dezvoltare în viitor. În al doilea rând, cercetarea în acest domeniu trebuie să evidentieze particularitătile economiilor acestor state, diversitatea structurală a lor, precum si unicitatea principiilor care guvernează sistemul integrat al Uniunii Europene, care încearcă să evite impunerea unor formule standard de dezvoltare, din start lipsite de viabilitate. De asemenea, trebuie gândite noi abordări cantitative si calitative ale evolutiei structurilor economice, pe diferite orizonturi de timp, care să includă fenomene si procese reprezentative acestei zone geografice a Europei. În acest context devin utile cunoasterea punctelor tari si slabe ale deschiderii economiilor acestor state spre exterior, cât si a oportunitătilor oferite de Uniunea Europeană, precum si riscurile dezvoltării ciclice, însotite de remediile posibile în situatiile de criză. Amploarea schimbărilor intervenite în această parte a Europei conduce la necesitatea ca efectele acestora să fie tratate în termeni de costuri si beneficii asociate integrării europene. Un rol esential revine stimulării procesului de reducere a decalajelor dintre statele membre, fără a fi neglijată problema concurentei. Cresterea puterii corporatiilor multinationale în aceste tări provoacă frecvente restructurări, cărora trebuie să li se găsească solutii adecvate specificului national, subordonat, însă, principiului dezvoltării durabile.

În consecintă, editorii revistei Amfiteatru Economic recomandă cercetătorilor în domeniu să transmită studii privind consecintele constrângerilor reflectate în caracteristicile structurale ale economiilor statelor din Europa Centrală si de Est supuse procesului de integrare în Uniunea Europeană:

• costurile specifice ale exigentelor si reglementărilor tehnice asupra produselor alimentare si nealimentare adoptate de Uniunea Europeană;
• decalajele si disparitătile în dinamica PIB/locuitor fată de media Uniunii Europene;
• evolutii istorice si caracteristici esentiale ale Uniunii Europene, de la uniunile restrânse pe domenii la parteneriatele de ansamblu si la legislatia comună sau chiar la integrarea de tip regional si, la final, chiar a unor economii nationale
• discrepantele tehnologice, de performantă si competitivitate, ptrecum si deficitul de competitivitate si analize de tip cost – beneficiu;
• evolutia productivitătii muncii, a costurilor salariale si paritătii puterii de cumpărare (calitatea vietii);
• constrângerile bugetare si derapajele în executia bugetelor echilibrate;
• absorbtia fondurilor europene si optiunile pentru investitii;
• relatia de cauzalitate dintre creditarea internatională, îndatorare si dinamica economică;
• evaluarea cantitativă si calitativă a procesului coeziunii economice cu accent pe corelatia acestuia cu fenomenul coeziunii sociale.

Tematica este legată de constrângeri si conditionări, praguri sau limite, estimări sau prognoze reflectate în rezultatele unor cercetări si modelări econometrice ale caracteristicilor dezvoltării economiilor statelor din Europa Centrală si de Est, supuse procesului de integrare în Uniunea Europeană. În paralel cu aceasta se vor desprinde si unele delimitări metodologice si de natură cantitativă ale modelărilor rezultate din investigatia specifică a acestor economii pe parcursul ultimelor două decenii, cu impact stimulativ sau restrictiv reflectat în costuri.

Tinând seama de aceste aspecte, mentionate mai sus, autorii sunt rugati să elaboreze materiale care să se încadreze în această temă, materiale care să contină cercetări în domeniu (nu o tratare teoretică).

Experienta europeană amplifică permanent semnificatiile integrării si convergentei economice, care devin subiecte semnificative ce sunt tratate/abordate pornind de la realitatea concretă a economiilor europene, care doresc prin integrare si prin convergentă monetară la zona Euro să-si continue dezvoltarea economică atât de necesară. În ultimele două decenii integrarea macro si microeconomică si convergenta extinsă sau completă au devenit subiecte ale unor dezbateri fundamentale pentru toate economiile Europei, ceea ce a impus tratarea simultană a celor patru dimensiuni ale proceselor de integrare si, mai ales, de convergentă: a) nominală sau strict monetară, care vizează o stabilitate economică si trecerea la moneda unică europeană; b) reală sau care urmăreste diminuarea decalajelor (resimtite mai ales prin venituri si productivitate); c) institutională sau de asigurare a compatibilitătii institutiilor; d) structurală.

Această abordare poate genera multiple subiecte tematice, care axate pe cercetări originale devin eligibile în cadrul numărului 42 al revistei Amfiteatru economic, Editorii revistei vă propun, în acest sens, o serie de tematici legate de:

• identificarea cauzelor, factorilor, avantajelor si rezultatelor integrării în cadrul Uniunii Europene privită ca proces de durată si cu impact esential în dezvoltarea continentului european;
• analiza stadiului actual, a provocărilor si perspectivelor integrării europene ca proces complex politic, juridic, economic, social si cultural al unor state care se află localizate partial sau total în Europa;
• evolutii istorice si caracteristici esentiale ale Uniunii Europene, de la uniunile restrânse pe domenii la parteneriatele de ansamblu si la legislatia comună sau chiar la integrarea de tip regional si, la final, chiar a unor economii nationale
• analiza multicriterială concretă a integrării si convergentei, precum si a indicatorilor si factorilor specifici ai acestora;
• aplicarea teoriei convergentei pornind de la cele trei premise sau ipoteze majore: a) ipoteza convergentei absolute (neconditionate); b) ipoteza convergentei conditionate; c) ipoteza convergentei de club (grup);
• remodelarea si reconstructia parametrilor integrării si convergentei, de la criterii de integrare si convergentă la optiuni strategice, la consecinte derivate, de la sărăcie la bunăstare ca realităti posibile si nu doar ca promisiuni sau asteptări;
• identificarea si cuantificarea altor tendinte ale integrării si ale convergentei economice contemporane si a similitudinilor conceptuale tot mai clare între proprietătile zonelor monetare optime si criteriile de convergentă reală,
• modelarea proceselor de integrare şi a celor de accelerare a convergenţei la nivel naţional şi regional transformate din procese dominant structural în dinamici asteptate şi anticipate pornind de la convergenţa de tip ß (condiţionată de starea iniţială) si continuand cu celelalte forme posibile ale convergentei".
• evaluarea nevoii reale si oportune de revizuire a criteriilor de integrare si de convergentă, prevăzute în Tratatul de la Maastricht, armonizând în final procesul si tendintele moderne ale convergentei durabile prin valorificarea de programe pe termen lung si foarte lung;
• delimitarea alternativelor reale ale demersului concret al integrării si convergentei, pornind de la integrarea microeconomică la integrarea macroeconomică, de la tendinte de agregare si de confruntare, la similitudini si mai ales diferentieri semnificative în procesele specifice civilizatiei europene;

Tuturor acestor abordări li se mai pot adauga si cercetările inovative dedicate viitorului integrării si relevării interdependentelor dintre integrare, convergentă monetară si globalizare, ca final al generalizărilor.

Rolul serviciilor bazate pe cunoastere în economia contemporană se numără printre temele cel mai frecvent abordate în ultimii ani de către cercetători. Interesul major vizează în special serviciile destinate întreprinderilor, cunoscute pe plan international drept knowledge intensive business services sau, abreviat, KIBS. Ca sector al economiei, KIBS se constituie din întreprinderi specializate în furnizarea către alte întreprinderi de servicii ce presupun o utilizare intensivă a cunostintelor avansate, caracterizate, deci, prin aceea că aportul intelectual detine o pondere decisivă în cadrul valorii adăugate. În mod uzual sunt considerate ca făcând parte din acest sector întreprinderile care au ca obiect de activitate prestarea de servicii în domeniile: cercetare-dezvoltare, proiectare si asistentă în implementarea tehnologiilor noi inclusiv informatice si de comunicatii, instruire, consultanta în management, marketing si publicitate, asigurarea si certificarea calitătii, contabilitate si audit, consultantă si asistentă juridică, arhitectură si inginerie în constructii. Potrivit clasificării statistice CAEN rev2, o mare parte din KIBS se regăsesc în diviziunile 62, 63, 69, 71-74.

Literatura de specialitate disponibilă azi oferă argumente convingătoare cu privire la potentialul KIBS de a antrena - pentru clientii lor - o accelerare a inovării si o crestere a competitivitătii. Multi autori constată, totusi, că rezultatele nu sunt peste tot aceleasi. KIBS se realizează în strânsă legătură cu necesitătile, capacitatea si contextul economic specifice clientului. Modul în care KIBS interactionează cu conditiile specifice anumitor sectoare de activitate, precum si rolul pe care îl joacă acestea în cadrul tesutului economic si social la nivel regional nu sunt încă studiate în mod cuprinzător. Este necesar ca investigarea acestor aspecte să continue, cu scopul de a oferi decidentilor politici si mediului de afaceri posibilitatea de a valorifica mai bine potentialul catalizator al KIBS.

Tocmai de aceea editorii revistei Amfiteatru Economic invită cercetătorii cu preocupări în domeniu să împărtăsească rezultatele cercetărilor lor privind influenta KIBS asupra unor sectoare ale economiei sau asupra dezvoltării economice la nivel regional, în cadrul temei anuntate pentru numărul 41 al revistei (termen 30 septembrie 2015).

Cu titlu de exemplu, sunt binevenite contributii cu privire la:

• ponderea KIBS în input-uri si impactul acestora asupra rezultatelor unui anumit sector (agricultură, energie, diferite industrii prelucrătoare, constructii, transport, comert sau alte servicii);
• factorii care determină, la nivelul unor sectoare specifice, alegerea între dezvoltarea de competente interne si recurgerea la contractare externă de activităti ce implică cunostinte avansate;
• KIBS în cadrul retelelor sau grupurilor de întreprinderi;
• Concentrarea spatială a KIBS si factorii care o determină, inclusiv explorarea unor raporturi de tip centru-periferie;
• Rolul KIBS în revigorarea si modernizarea economiei la nivel regional;
• Cauze ale discrepantelor dintre regiuni în ce priveste prezenta si rolul KIBS;

Sunt preferate contributiile bazate pe cercetări empirice si studii de caz, fără a exclude, totusi, lucrările teoretice.

Vă rugăm să acordati atentie definitiei KIBS si faptului că tema revistei presupune investigarea acestor activităti în relatie explicită fie cu anumite sectoare ale economiei, fie cu anumite regiuni.

Dezvoltarea afacerilor în acord cu principiile sustenabilitătii a devenit un punct fierbinte al secolului nostru. Evidentierea unei orientări planificate, integrate si adecvat coordonate către protectia mediului ambiental, implicarea în initiativele comunitătilor locale si ale societătii în ansamblul ei sau sustinerea activitătii economice proprii si eficientizarea ei pe termen lung, reprezintă elementele cheie prin care o afacere îsi poate asigura o dezvoltare armonioasă în timp, o evolutie sinergică si chiar si un avantaj competitiv. Dificultatea majoră a acestui demers reiese din greutatea întelegerii si mai ales a transpunerii corespunzătoare a directiilor specifice dezvoltării sustenabile în marketingul unei afaceri, în cercetarea ei si în găsirea consumatorilor dispusi să plătească pretul sustenabilitătii prestatiilor.

Dezvoltarea unei conceptii de marketing sustenabil solicită din partea tuturor actorilor implicati si interesati într-o afacere o schimbare de mentalitate. Ea se referă la întelegerea unei afaceri într-o viziune holistică, ce implică toti detinătorii de interese (stakeholderi) într-o cooperare partenerială. Abordarea de marketing în acest context priveste – în principal –dimensiunea mezo- sau macroeconomică. Pe cale de consecintă resursele umane, materiale si financiare ale unui astfel de demers exced nivelului microeconomic al unei companii. Acest lucru cere antrenarea în afacere a unor parteneri cu o motivatie, nu întotdeauna exclusiv economică, cum ar fi: comunităti teritoriale, societatea civilă, organisme guvernamentale si neguvernamentale, inclusiv organizatii si institutii internationale. Aceste particularităti atrag si responsabilităti sporite pe linia monitorizării atente pe întreg parcursul derulării afacerii si a controllingului de marketing.

Revista Amfiteatru Economic îsi propune să găzduiască în nr. 40 cercetări originale care contribuie la transpunerea conceptului dezvoltării sustenabile din perspectiva marketingului afcerilor, precum si a fatetelor acestuia pe sectoare economice diferite, respectiv în cadrul unor afaceri din comert, turism, industria prelucrătoare sau prestatoare etc. Sunt binevenite cercetări care vizează:

Autorii sunt atentionati că vor fi considerate ca eligibile numai articolele care tratează marketingul afacerilor din perspectiva dezvoltării durabile. Asadar, cuvintele-cheie cele mai importante care trebuie să se regăsescă în continutul articolului trebuie să fie marketingul afacerilor si sustenabilitatea (sau dezvoltarea durabilă)

Comertul cu amănuntul cunoaste permanente schimbări si adaptări la conditiile pietei, rămânând, în continuare, un sector cu o competitivitate ridicată. Cumpărătorul modern este mai grăbit, mai mobil, mai informat mai preocupat de aspecte legate de sănătate, mediu, confort si estetică, mai exigent în privinta calitătii si a gradului de personalizare. Migrarea populatiei, extinderea urbanizării, cresterea vârstei medii, scăderea absolută a populatiei, reducerea mărimii medii a gospodăriilor sunt factori demografici fată de care comertul cu amănuntul trebuie să ofere un răspuns adaptat. Costurile de exploatare ale întreprinderilor cu amănuntul tind să crească, în timp ce cumpărătorii devin mai economi sub impactul crizei financiare globale, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra marjelor de profit.

În aceste conditii, intensificarea inovării devine si pentru comertul cu amănuntul principala pârghie de sporire a competitivitătii. Apar noi formate de magazine, noi tipuri de tehnologii comerciale, noi metode de vânzare, noi strategii de piată.

Revista Amfiteatru Economic îsi propune să găzduiască în nr. 39 cercetări originale care contribuie la prefigurarea viitorului comertului cu amănuntul, identificarea principalelor directii de schimbare, analiza impactului noilor tehnologii si a posibilitătilor oferite de unele solutii emergente. Sunt binevenite cercetări care vizează:

Facem precizarea că tema nu se referă la comertul electronic, dar nu exclude problematica realizării comertului cu amănuntul prin canale multiple.

Antreprenoriatul este piatra de boltă a unei economii moderne competitive. Datorită importanţei economice şi sociale ce îi este atribuită, toate ţările au adoptat politici menite să încurajeze şi să sprijine fenomenul antreprenorial. Totuşi, deşi setul de politici publice este relativ uniform, rezultatele înregistrate diferă semnificativ de la o ţară sau regiune la alta. Aceste diferenţe nu sunt numai de ordin cantitativ (cum ar fi numărul de întreprinderi nou înfiinţate), dar şi de ordin calitativ (ponderea firmelor inovative, nivelul cunoştinţelor şi tehnologiei, gradul de internaţionalizare etc). Într-adevăr, manifestarea spiritului întreprinzător cunoaşte forme diferite, de la simplă alternativă la ocupare (cazul întreprinderii individuale), până la crearea de întreprinderi inovative, competitive, care cresc rapid. Este recunoscută, de asemenea, existenţa antreprenoriatului corporatist, a antreprenoriatului social şi chiar a antreprenoriatului în sectorul public. Diferitele forme ale comportamentului întreprinzător au un impact diferit asupra progresului general. Oamenii de ştiinţă au evidenţiat rolul important al contextului în explicarea variabilităţii performanţelor antreprenoriatului, insistând asupra necesităţii unei mai bune înţelegeri a influenţei pe care mediul de afaceri o exercită asupra intensităţii şi calităţii fenomenului antreprenorial.

Dacă se recunoaşte influenţa contextului asupra performanţei fenomenului antreprenorial, mai departe trebuieavute în vedere mutaţiile semnificative pe care le suferă mediul de afaceri sub presiunea schimbărilor demografice şi sociale, a difuziei culturale şi a progreselor ştiinţifice şi tehnologice. Ce impact ar putea avea noul context asupra antreprenoriatului? Cum ar trebui reconfigurate strategiile şi politicile pentru a ţine cont de transformările ce au loc la nivelul mediului de afaceri?

Corespunzător temei anunţate pentru numărul 37, Comitetul Editorial al revistei Amfiteatru Economic vă invită să propuneţi lucrări de cercetare originală vizând:

Vă rugăm să notaţi că numai acele lucrări care vizează în mod explicit una sau mai multe dintre temele menţionate mai sus vor fi incluse în procesul de selecţie în vederea publicării.

Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice

 şi a globalizării

În cadrul economiei de piaţă consumatorul ocupă o poziţie dominantă, el constituind elementul de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse atât de producător, cât şi de comerciant, iar garantarea acestei poziţii se asigură prin respectarea drepturilor fundamentale ale acestuia: dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii, dreptul la informare şi educare, dreptul la protecţia intereselor economice, dreptul la libera alegere, dreptul la compensare, dreptul la satisfacerea necesităţilor fundamentale, dreptul la asociere şi reprezentare.

Ca urmare a revoluţiei tehnologice adusă de Internet şi digitalizare precum şi de globalizarea comerţului, consumatorii se confruntă cu un mediu din ce în ce mai complex, care duce la apariţia unor provocări semnificative privind protecţia consumatorilor. Producţia, distribuţia şi comercializarea de bunuri şi servicii vor avea, cu adevărat, o dimensiune mondială. Comercianţii vor vinde din ce în ce mai mult consumatorilor produse provenite de oriunde din lume graţie comerţului electronic, dar această globalizare îngreunează identificarea produselor nesigure care intră pe piaţă. Produsele şi serviciile vor fi din ce în ce mai sofisticate şi mai personalizate, în schimb drepturile tradiţionale ale consumatorilor vor fi din ce în ce mai puţin adaptate la era digitală. În acest fel cresc dificultăţile privind protecţia drepturilor consumatorilor şi ca urmare nevoia de a asigura o supraveghere mai eficientă a pieţei, astfel încât politica de protecţie a consumatorilor să se adapteze mai bine la aceste realităţi.

Problema generală cu care se confruntă statul şi consumatorul rezidă în aplicarea şi garantarea drepturilor şi obligaţiilor fundamentale prevăzute de legislaţie. Ceea ce practic presupune efort în crearea unui cadru economic, informaţional, instituţional şi juridic corespunzător, în baza căruia ar putea fi valorificate pe deplin drepturile consumatorilor, consemnate şi garantate de legislaţie.

Ţinând seama de aceste aspecte, menţionate mai sus, editorii revistei Amfiteatru Economic nr. 36 solicită autorilor să elaboreze materiale care să se încadreze în această temă, materiale care să conţină cercetării în domenii precum:

Responsabilitatea organizaţiilor faţă de consumatori

În condiţiile creşterii spectaculoase a ofertei de bunuri şi confruntaţi cu o exacerbare a concurenţei, producătorii au fost obligaţi să obiectiveze faptul că rămânerea lor în competiţie depinde de numărul de consumatori atraşi, recunoscându-se astfel, în mod explicit, suveranitatea consumatorului pe piaţa de produse. Ca urmare, în prezent organizaţiile sunt preocupate de satisfacerea cât mai deplină a cerinţelor exprimate şi specificate, cu scopul ca produsele lor să se apropie cât mai mult, dacă se poate chiar să satisfacă integral aşteptările consumatorului.

Organizaţiile care furnizează produse şi servicii consumatorilor au responsabilităţi faţă de aceştia. Principalele domenii de responsabilitate ale organizaţiilor faţă de consumatorii se referă la următoarele:

• Protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor - Reputaţia unei organizaţii ar putea fi afectată de impactul pe care îl au produsele şi serviciile sale asupra sănătăţii şi securităţii consumatorilor.
• Consumul durabil - Organizaţiile trebuie să elimine modurile nedurabile de producţie şi consum. Rolul unei organizaţii în consumul durabil provine din produsele şi serviciile oferite de aceasta, din ciclul de viaţă şi lanţul valoric precum şi din natura informaţiilor pe care le oferă consumatorilor.
• Informarea completă şi corectă - Furnizarea de informaţii cu caracter incomplet, care induc în eroare sau care pot decepţiona, pot duce la achiziţionarea de produse şi servicii care nu îndeplinesc nevoile consumatorilor, antrenând risipa de bani, resurse şi timp şi care pot fi chiar periculoase pentru consumator
• Service după vânzare, asistenţă şi soluţionarea reclamaţiilor şi litigiilor - Service-ul după vânzare, asistenţă şi soluţionarea reclamaţiilor şi litigiilor sunt mecanisme pe care o organizaţie le utilizează pentru a răspunde nevoilor consumatorilor, după cumpărarea produselor sau prestarea serviciilor. Produsele şi serviciile care nu oferă performanţe satisfăcătoare, fie din cauza unor defecte sau alterării sau ca urmare a unei utilizări greşite, ar putea duce la încălcarea drepturilor consumatorilor, precum şi la o risipă de bani şi de timp.
• Educaţia şi conştientizarea consumatorilor - Educaţia şi conştientizarea consumatorilor permit acestora să fie bine informaţi şi conştienţi de drepturile  şi responsabilităţile lor. O organizaţie trebuie să privească nivelul crescut de educaţie a consumatorilor nu ca pe o ameninţare ci ca pe o sursă de avantaj comercial. Ca urmare ea trebuie să acţioneze, prin diverse mijloace şi modalităţi, în sensul creşterii nivelului de informare şi educare a consumatorilor

               Ţinând seama de aceste aspecte, menţionate mai sus, editorii revistei Amfiteatru Economic nr. 35 solicită autorilor să elaboreze materiale care să se încadreze în această temă, materiale care să conţină cercetării în domeniu, nu o tratare teoretică.

Protecţia drepturilor consumatorilor în domeniul serviciilor economice de interes economic general

De-a lungul anilor, cererea de servicii de interes general şi modul în care acestea sunt prestate au evoluat în mod semnificativ. Serviciile pe care statul le furniza în mod tradiţional într-o formă directă au fost externalizate tot mai mult de către autorităţile naţionale, regionale şi locale, iar în prezent sunt prestate adesea de sectorul privat (cu sau fără scop lucrativ). Această schimbare a abordării este generată de procesele de dereglementare, de modificările survenite în cadrul politicilor guvernamentale şi de evoluţia necesităţilor şi a aşteptărilor utilizatorilor.
            Potrivit definiţiei sale europene, un serviciu de interes general este un serviciu pe care „autorităţile publice îl clasifică ca fiind de interes general şi este subiectul unor obligaţii specifice de servicii publice”. Aceste servicii au fost identificate ca având un rol central în modelul european de societate pe care s-a construit Uniunea Europeană, deoarece acestea satisfac nevoi de bază ale oamenilor.
            În termenii şi modalităţile în care sunt guvernate de regulile Uniunii Europene, se disting două categorii de servicii de interes general şi anume servicii de interes economic general şi serviciile non-economice.
            Facem precizarea foarte importantă, încă de pe acum, că tema revistei nr. 34 este axată numai pe serviciile de inters economic general (SIEG)
            Serviciile de interes economic general sunt activităţi economice care generează rezultate spre folosul public general pe care piaţa nu le-ar furniza (sau le-ar furniza în alte condiţii în ceea ce priveşte calitatea, siguranţa, accesibilitatea, tratamentul egal sau accesul universal) fără intervenţie publică. Obligaţia de serviciu public este impusă furnizorului prin atribuirea unei sarcini şi pe baza unui criteriu de interes general menit să asigure că serviciul este furnizat în condiţii care îi permit să îşi îndeplinească misiunea. SIEG sunt esenţiale pentru consumatori, deoarece lipsa furnizării lor determină nu numai disconfort şi inconvenienţă ci şi o ameninţare pentru sănătate, viaţă şi integrare socială. Ca urmare, sunt o serie de reguli comunitare specifice cum ar fi achiziţia publică, protecţia mediului şi a consumatorului care se aplică la anumite aspecte ale acestor servicii.
            Strategia europeană în domeniul serviciilor de interes economic general are două obiective prioritare pe termen mediu şi anume: să asigure un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, în special prin îmbunătăţirea informaţiilor, a consultării şi a reprezentării intereselor consumatorilor şi să asigure aplicarea eficientă a normelor de protecţie a consumatorilor, în special prin cooperare în domeniul controlului aplicării legislaţiei, prin informare, educaţie şi despăgubiri.
            Atunci când serviciile de interes economic general erau oferite de către monopoluri deţinute sau controlate de stat, consumatorii aveau puţine lucruri pentru care să îşi facă griji. Exista un singur furnizor, o singură calitate şi un singur preţ. Altcineva lua decizii pentru ei. Chiar dacă trebuiau să plătească pentru servicii de calitate foarte scăzută, ei puteau să facă foarte puţin sau nimic pentru a îmbunătăţi situaţia. Acum, când un sector al acestor servicii a fost liberalizat, consumatorii trebuie să se comporte în mod diferit. Ei trebuie să investigheze piaţa, să se informeze despre diferiţi furnizori, preţuri, accesibilitate, restricţii geografice şi economice, calitate, termenii contractelor, servicii post-vânzare, devenind astfel capabili să compare serviciile similare şi să adopte propriile decizii şi alegeri, care să fie mai profitabile pentru ei. Aceasta este o nouă dificultate. Schimbarea atitudinii necesită timp, educaţie, instruire. În acelaşi timp furnizorii de servicii de acest tip trebuie să promoveze în activitatea lor principii comune precum: universalitatea şi egalitatea accesului, continuitatea, securitatea şi adaptabilitatea, calitatea, eficienţa şi accesibilitatea tarifelor, transparenţa, stabilitatea, durata şi împărţirea egală a riscului, protecţia grupurilor sociale mai puţin favorizate, protecţia utilizatorilor, a consumatorilor şi a mediului şi implicarea cetăţenilor, luând în considerare circumstanţele specifice fiecărui sector.
            Cele mai importante servicii economice de interes economic general se referă la serviciile furnizate de industrii de reţea: energia, telecomunicaţiile, serviciile poştale, transportul, serviciile de evacuare a apei şi a deşeurilor.
            Consumatorul, persoană fizică, ca destinatar final are o serie de drepturi privind prestarea serviciilor din acest domeniu, iar acestea trebuie respectate cu prioritate în furnizarea serviciului.  Pe cale de consecinţă am formulat o asemenea temă ca să căpătăm răspunsuri în această direcţie, deoarece, după cum se cunoaşte, sunt multe probleme, multe nemulţumiri cu prestarea acestor servicii către consumator.
            Ţinând seama de aceste aspecte, menţionate mai sus, editorii revistei Amfiteatru Economic nr. 34 solicită autorilor să elaboreze materiale care să se încadreze în această temă, materiale care să conţină cercetării în domeniu (nu o tratare teoretică), răspunzând la întrebarea: Cum sunt respectate drepturile consumatorilor în domeniul serviciilor economice de interes general furnizate de industrii de reţea?

Supply Chain Management

Elementul comun al lanţurilor logistice, indiferent de tipul lor, îl reprezintă sistemul de comunicare bazat pe tehnologia informaţiilor. Succesul unei astfel de construcţii este asigurat de încrederea dintre asociaţi, evidenţiată de modul de împărţire a informaţiilor şi de accesul la acestea.

Printre factorii recunoscuţi ca având un rol important în extinderea Supply Chain Management putem menţiona: globalizarea, dezvoltarea tehnologiilor de informaţii şi comunicare, evoluţia raporturilor dintre industrie şi comerţ, configuraţia pieţelor, dezvoltarea unor funcţii de ordin strategic în întreprinderi, recurgerea extinsă la externalizare şi subcontractare.

Pe fondul constituirii unor poli de aprovizionare globală, determinaţi de specializarea internaţională, disponibilitatea resurselor şi accesibilitatea la produse competitive lanţurile logistice devin, la rândul lor, globale. Ca atare, apar noi probleme legate de conducerea unor lanţuri tot mai extinse geografic. Aspecte precum organizarea transporturilor, numărul şi amplasarea centrelor de depozitare, gestiunea stocurilor etc. se constituie în probleme ale managementului lanţurilor logistice.

În plus, criza economică globală, precum şi cea din ţările arabe, la care se adaugă seismul din martie 2011 din Japonia accentuează o serie de probleme cu incidenţă în modul de conducere a lanţurilor logistice şi în activitatea firmelor logistice de tip 3PL şi 4 PL.

Cu toate acestea, managementul lanţului logistic se constituie într-un factor major care contribuie la creşterea competitivităţii firmelor, devenind sursă de diferenţiere şi de avantaj competitiv. El sprijină, în acest mod, succesul firmelor pe pieţe tot mai globalizate, cu exigenţe din ce în ce mai ridicate ale consumatorilor şi cu concurenţă tot mai pronunţată.

Pentru a evidenţia importanţa Supply Chain Management editorii acestui număr al revistei Amfiteatru Economic doresc şi aşteaptă din partea autorilor materiale, bazate pe cercetări empirice relevante, îndreptate către: externalizarea versus. centralizarea activităţilor de logistică; 3PL versus 4PL; piaţa europeană de logistică ; servicii logistice pentru client; servicii cu valoare adăugată; reducerea costului lanţului logistic; securizarea lanţului logistic; sisteme de informaţii pentru Supply Chain Management; viteza, flexibilitatea, elasticitatea lanţului logistic; performanţa Supply Chain Management.

Sustenabilitate şi Schimbare Organizaţională

Pentru a evidenţia caracterul de excepţie al celor două concepte ce alcătuiesc tema propusă, atât de contradictorii dar cu atât mai importante prin însăşi îmbinarea lor, editorii acestui număr al revistei Amfiteatru Economic doresc şi aşteaptă o orientare lipsită de simple argumente ideologice şi îndreptată în mare măsură către afirmaţii şi conceptualizări teoretice robuste şi strâns legate de cercetări empirice relevante îndreptate către:

1. modalităţile în care se realizează învăţarea şi se promovează schimbarea la nivelul organizaţiei, pentru a o menţine pe aceasta şi angajaţii săi activi şi creativi în era sustenabilităţii;
2. realele schimbări de rutină şi proceduri care trebuie realizate acum, şi nu în viitor.

1. Cum poate fi privită schimbarea organizaţională din perspectiva stabilităţii şi a sustenabilităţii?
2. Cum se poate realiza un echilibru între priorităţile pe termen scurt şi viziunea pe termen lung din perspectiva schimbării organizaţionale şi a sustenabilităţii?
3. Cum se poate realiza un echilibru între priorităţile locale, naţionale şi cele internaţionale, globale din perspectiva schimbării organizaţionale şi a sustenabilităţii?
4. Care este rolul leadership-ului în crearea unei organizaţii sustenabile şi realiste?

EDUCAREA ŞI INFORMAREA CONSUMATORILOR DIN PERSPECTIVA CONŞTIINŢEI ŞI COMPORTAMENTULUI ECOLOGIC AL ACESTORA

Dreptul la educare şi informare este unul din cele mai importante drepturi ale consumatorilor. Acestuia îi revine un rol cheie în realizarea tuturor celorlalte drepturi ale consumatorilor întrucât, numai prin educaţie şi informaţie consumatorul va putea să-şi exercite în deplină cunoştinţă de cauză dreptul la liberă alegere.

Consumatorul trebuie să fie informat, educat, pregătit şi instruit asupra modului în care poate aprecia şi evalua produsele, printre care şi cele ecologice. Educarea şi informarea consumatorilor are scopul de a-i face capabili să aleagă cu discernământ şi să-i conştientizeze de drepturile şi responsabilităţile lor.

În condiţiile crizei ecologice mondiale, cu care se confruntă omenirea şi întrucât, atât pe plan naţional cât şi internaţional se impune tot mai mult strategia dezvoltării durabile, respectiv a "ecodezvoltării", este necesar ca fiecare cetăţean al ţării, în calitatea sa de consumator, să cunoască realităţile ecologice şi să ţină seama de acestea în activitatea sa de cumpărare şi consum. Cu alte cuvinte, astăzi, mai mult ca oricând, se impune, cu necesitate, formarea conştiinţei şi comportamentului ecologic al consumatorilor, deoarece ele vor contribui la o atitudine mai înţeleaptă şi mai raţională faţă de mediul înconjurător.

Scopul acestui număr al revistei cu tema „Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi comportamentului ecologic al acestora” este acela de a explora conceptul de conştiinţă şi comportament ecologic al consumatorului şi de a aduce în prim plan modalităţile şi instrumentele prin care se poate realiza o educare şi informare corectă a consumatorilor cu referire la produsele ecologice. Ca urmare, principalele ari tematice care se pot explora de către cercetători sunt următoarele:

1. Formarea conştiinţei ecologice a consumatorului
2. Caracterul complex şi multidiminesional (informativ, cognitiv şi operativ) al conştiinţei ecologice a consumatorilor
3. Etica verde a cumpărării şi consumului
4. Comportamentul ecologic al consumatorului
5. Procesul decizional de cumpărare privit prin prisma consecinţelor acestuia faţă de mediul înconjurător
6. Factori motivaţionali care influenţează comportamentul ecologic de cumpărare
7. Strategii de cumpărare a consumatorilor ecologici
8. Etichetarea şi certificarea produselor ecologice
9. Beneficiile aduse de cumpărarea şi consumul de produse ecologice
10. Modalităţi de educare şi informare a consumatorului ecologic

Cercetarea comportamentului consumatorului este prioritară în acest moment din perspectiva percepţiilor, atitudinilor, beneficiilor percepute de către consumator faţă de produsele ecologice.

Produsele cu valoare adăugată pentru sănătate şi mediu, cum sunt produsele ecologice, devin competitive pe piaţă doar dacă consumatorul obişnuit, „omul de rând”, înţelege beneficiile aduse de aceste produse. Studierea modului în care oamenii se gândesc la produse şi obţinerea lor, cum achiziţionează sau obţin bunurile necesare, propria lor atitudine faţă de dietă şi înţelegerea legăturilor dintre dietă şi sănătate, reprezintă în totalitate părţi ale unor cercetări multidisciplinare, care intersectează atât ştiinţele sociale cât şi pe cele naturale şi reprezintă sintetic ştiinţa consumatorului.

Observaţie

Tematica acestui număr al revistei nu face referiri la problema coştiinţei şi comportamentului ecologic al firmei. Cu alte cuvinte, cercetarea ştiinţifică a autorilor trebuie să se concentreze în a identifica modalităţile care să ajute consumatorii de produse ecologice în activitatea lor de cumpărare şi consum şi nu pe pentru a ajuta companiile în a vinde mai mult. Articolele prezentate de autori nu vor face referiri la Marketingul ecologic.

Universităţile reprezintă actorii principali în furnizarea forţei de muncă înalt calificate şi în crearea de „cunoaştere”. Din acest punct de vedere, se poate afirma că universităţile se află la intersecţia dintre cercetare, educaţie şi inovare şi că, din mai multe puncte de vedere, deţin cheia pentru dezvoltarea societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere.

Misiunea universităţii în Societatea Cunoaşterii este aceea de a produce, valorifica şi transmite cunoştinţe. Pentru aceasta ea desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, instruire şi dezvoltă relaţii cu mediul extern, naţional şi internaţional. Trebuie subliniată noua abordare a misiunii universităţii: cea orientată, în primul rând, spre cercetare, care asigură înaltul nivel al învăţământului universitar.

Revista noastră, ca periodic al cercetării economice şi afacerilor, îşi propune să aducă în prim plan problematica implicaţiilor pe care le are economia bazată pe cunoaştere asupra Învăţământului Superior Economic şi de Afaceri.

În vederea elaborării unor materiale care să privească restructurarea şi modernizarea învăţământului superior economic, în conformitate cu cerinţele economiei bazate pe cunoaştere, vă propunem ca arie tematică următoarele:

• Amplificarea dimensiunii pragmatice, diminuând conţinutul predominant teoretic prin care se caracterizează majoritatea disciplinelor;
• Imprimarea unui puternic conţinut creativ, diminuând substanţial metodele şi abordările pedagogice care pun accentul pe memorarea şi reproducerea de cunoştinţe;
• Dezvoltarea parteneriatelor între universităţi şi mediul de afaceri din industrie, agricultură, construcţii, transporturi, comunicaţii, informatică etc.;
• Îmbunătăţirea managementului universitar;
• Creşterea relevanţei învăţământului superior economic pentru piaţa muncii şi pentru societatea bazată pe cunoaştere, prin programe de studii universitare mai bune;
• Armonizarea conţinutului şi metodelor educaţionale din învăţământul economic românesc cu cele din Uniunea Europeană.

Responsabilitatea Socială a Corporaţiilor

Cei mai mulţi analişti apreciază că bazele conceptuale ale responsabilităţii sociale corporative au fost puse de către Andrew Carnegie, în special prin eseul acestuia din 1899 intitulat „The Gospel of Wealth”. Carnegie a instituit principiul carităţii, potrivit căruia oamenii care au devenit bogaţi prin afacerile lor au obligaţia de a-i sprijinii pe membrii mai puţin norocoşi ai societăţii. Încă mai important dintr-o perspectivă a zilelor noastre, însă, Carnegie credea că întreprinderile şi indivizii bogaţi ar trebui să utilizeze banii pe care îi deţin ca nişte administratori de încredere pentru restul comunităţii, multiplicând, totodată, bogăţia socială prin investiţii prudente. Acest al doilea principiu enunţat de către Carnegie este cunoscut drept „stewardship principle” (principiul gestionării responsabile).

Criza financiară globală dovedeşte că, după mai mult de o sută de ani, aceste principii rămân un deziderat neînfăptuit. Speculaţii lipsite de înţelepciune făcute pentru a maximiza profiturile au expus la riscuri inacceptabile economia mondială şi au aruncat în sărăcie un număr mare de angajaţi, gospodării ale populaţiei şi mici întreprinderi, fără a atrage implicaţii severe pentru cei responsabili de această situaţie. Aparent, opoziţia lui Milton Friedman şi a adepţilor acestuia faţă de responsabilitatea socială a organizaţiilor de afaceri, justificată prin argumente de natură liberală şi raţională, au fost interpretate greşit de către generaţii de absolvenţi ai programelor MBA. Ca un paradox, tocmai acum, când multă energie se concentrează în direcţia creării unui cadru operaţional sofisticat pentru aplicarea conceptului de responsabilitate socială corporativă, criza readuce în actualitate rădăcinile filozofice ale acestuia.

Standardul internaţional ISO 26000 privind responsabilitatea socială se află într-un stadiu de pregătire avansat şi va deveni în scurt timp o referinţă la nivel mondial atât pentru corporaţii cât şi pentru orice alt tip de organizaţii. Acesta va integra, cel mai probabil, învăţămintele iniţiativelor precedente care au fost puse în practică sub auspiciile unor importante organizaţii internaţionale ca Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sau Uniunea Europeană. Standardul creează un cadru cuprinzător pentru îndrumarea eforturilor organizaţiilor de a integra responsabilitatea socială prin strategie şi acţiuni practice. El afirmă următoarele principii: răspundere, transparenţă, comportament etic, respect faţă de aşteptările părţilor interesate, respectul legii, respectul normelor internaţionale de comportament şi respectul drepturilor omului. Aceste principii se aplică în următoarele domenii principale: guvernanţa organizaţiei, drepturile omului, relaţii de muncă, mediu, practici loiale în afaceri, problematica consumatorului, implicarea în comunitate şi sprijinirea dezvoltării acesteia.

În ciuda scopurilor ambiţioase pe care le urmăreşte noul standard, generalizarea responsabilităţii sociale ca o practică firească a organizaţiilor necesită, încă, numeroase clarificări şi o schimbare radicală în domeniul educaţiei.

Acesta este motivul pentru care editorii revistei Amfiteatru Economic au decis să propună, pentru numărul 29 al revistei (care urmează să apară în februarie 2011), tema Responsabilitatea Socială a Corporaţiilor. Astfel, comunitatea revistei este invitată să discute provocările pe care le implică instituirea unei guvernări economice responsabile social pentru întreprinderi mari şi mici, pentru organismele de reglementare şi cele care elaborează politicile publice, precum şi pentru sistemul educaţional.

Considerăm important că în cadrul tematicii acestui număr al revistei, articolele să prezinte cercetări privind probleme precum:

• Drepturile fundamentale ale consumatorilor
• Responsabilităţile consumatorilor
• Consumatorul secolului XXI
• Organisme implicate în domeniul asigurării protecţiei consumatorilor
• Politici naţionale, europene şi internaţionale cu privire la protecţia consumatorilor
• Informarea şi educarea consumatorilor
• Promovarea consumului sustenabil
• Securitatea economică a consumatorilor
• Consumatorii şi concurenţa
• Forme de acţiune pentru apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor
• Relaţia firmelor cu consumatorii

Rămâne la latitudinea autorilor de a prezenta şi alte probleme care se încadrează în tema revistei “Protecţia drepturilor şi intereselor consumatorilor”.